Psihonautica: Stările de conștiință extinsă și Experiența DMT

Nota autorului: următorul aticol reprezintă experiența personală, subiectivă, nicidecum adevărul absolut. A se trata ca atare.

Psihonautica (Din cuvântul grec ψυχή «psychē – suflet/spirit/minte» şi ναύτης «naútēs – navigator» – navigator al minţii/sufletului) se referă la o metodologie prin care se descrie şi explică efectele specifice starilor de constiinta extinsa, incluzând stările induse cu ajutorul substanţelor psihoactive, cât şi la o paradigmă de cercetare în care cercetătorul îşi modifică starea de conştienţă în mod voluntar prin astfel de metode, cu scopul de a explora existenţa şi experienţa umană.”

Pentru că sunt un explorator al stărilor de conștiință extinsă de când mă știu și pentru că am avut o copilărie măcinată de întrebările: “Ce caut aici? Ce rol am? Cum este construită lumea?”, viața mi-a pus la dispoziție o sumedenie de unelte prin care să îmi răspund la întrebări.

În prima etapă am fost direcționată printr-o călătorie simbolică, prin lumea viselor – vise în care eu făceam tot soiul de “antrenamente”: în unele vise puteam să modific materia cu puterea mentală, în alte vise întâlneam tot felul de forme arhetipale din mintea colectivă (diavoli, îngeri, cobre gigantice, morți vii, etc) pe care trebuia să le recunosc, să le înțeleg și să le integrez.

Visele erau mai mereu lucide, însă nu simțeam niciodată să le influențez-stăteam și observam toate stările și emoțiile pe care le experimentam (frică, furie, teroare, înțelegere, acceptare, iubire) -și “vedeam” cum reacționează eul meu din vis în fața unor provocări.

De cele mai multe ori aceste vise păreau “misiuni”, sau cursuri școlare, unele din ele repetându-se când nu reușeam să înțeleg pe deplin ce se petrece, sau eul meu din vis lua o decizie care nu era corespunzătoare cu ceea ce avea de învățat/experimentat.

În cea de-a doua etapă, pentru a atinge stări de conștiință extinsă fără să mai aștept să apară aceste vise lucide, am apelat la cursurile Institutului Monroe. Cu ajutorul sunetelor  Hemi-Sync (sincronizarea emisferelor cerebrale prin bătăi binaurale) am explorat timp de trei ani alte dimensiuni ale ființei.

Am învățat despre ceea ce se numește generic “soul shards” (fragmente de suflet sau conștiință fragmentată), am învățat că în timpul traumelor anumite aspecte ale noastre rămân “blocate” în experiență și până nu ne “întoarcem” după ele să le observăm, să le reinterpretăm și să le integrăm, ele emit un ecou ce are efect în prezent (ceea ce întâmplă la nivel de ființă individuală se aplică și la nivel de ființă colectivă (familie, neam, planetă), ființa colectivă fiind construită dintr-o mulțime de ființe cu experiențe individuale).

Am învățat că totul este construit în “straturi”, stratul anterior este conținut de stratul prezent care este inclus într-un strat superior – prn superior nu mă refer la “mai bun” ci la mai complex. Am învățat că iadul și raiul sunt construcții mentale alimentate constant prin credința că ele există, dar că sunt valabile doar într-o anumită limită. Am învățat că trăiesc dincolo de timp și spațiu.

Experiența cu bătăile binaurale a fulminat printr-o expansiune către infinit, în care experiența umană și tot ce cuprinde ea, a devenit din ce în ce mai mică, până s-a redus la dimensiunea unui firicel de nisip.

Această ultimă experiență a dus la dezintegrarea personalității mele, tot ceea ce credeam că știu despre viață s-a dizolvat iar eu am rămas “suspendată” într-o formă lipsită de conținut, toate credințele religioase, toate dogmele, toate dorințele umane s-au dizolvat și ele odată cu această expansiune. Trăisem pe pielea mea expansiunea la nivele dincolo de înțelegerea minții umane, unde tot ceea ce construia lumea așa cum o știam era valabil doar în planul de conștiință uman, dincolo de acesta neavând niciun sens.

“Suspendarea” a durat aproape un an și jumătate, timp în care am avut două moduri de funcționare: unul în care eram într-un flux continuu (pictam foarte mult în perioada aia și nu mai recunoșteam altă identitate în afară de “Eu sunt”) și unul în care experimentam foarte multă durere (identitatea “Cornelia”) durerea venea din faptul că la nivel mental/eu opuneam rezistență față de noua dimensiune pe care o experimentasem  -mintea mea se învârtea în gol și mă întrebam mereu ce rost mai am eu acum și ce mai caut totuși aici pe planeta asta dacă nu mai am niciun fel de scop (pe vremea aceea scopurile mentale inconștiente fiind și cele sociale: relația cu partenerul, cariera, casa, familia).

Tot în acea perioadă am experimentat o cumplită singurătate – am simțit să renunț la “cariera” de actriță, relația cu partenerul s-a destrămat, prietenii au dispărut în proporție de 90% iar eu m-am trezit pusă față în față cu mine. Și acum ce? M-a ajutat foarte mult să privesc totul prin ochi noi și să explorez asemeni unui copil curios care intră pe teritoriu necunoscut și învață lucruri noi.

Cu toate astea, noua dimensiune interioară descoperită – nu corespundea cu forma umană, iar forma părea că nu are sens-între lumea interioară și lumea exterioară era o puternică scindare și nu reușeam să stabilesc legătura între cele două. Atunci am intrat în cea de-a treia etapă.

Am făcut cunoștință cu DMT (dimetiltriptamină) sau ceea ce Rick Strassman numește Molecula Spirit,  in forma sa de manifestare “Changa”. În timpul primei întâlniri am simțit să țin ochii deschiși, ca să pot vedea exteriorul – eram impulsionată de întrebarea cum arată “realitatea” exterioară, tocmai din pricina faptului că lumea mea interioară nu părea sa aibă legătură cu manifestarea exterioară.

Și am văzut. Am văzut că priveam prin filtre ceva ce era dincolo de filtre. Am văzut că toată materia este de fapt o condensare a energiei în formă. O energie care curge și se transformă continuu, că ceea ce numeam rocă solidă-nu este de fapt solidă ci vibrează la o frecvență mai lentă. Mi-am văzut corpul alcătuit din tipare geometrice micronice, fluide, în diverse forme luminoase care erau interconectate. Culorile au căpătat nuanțe noi și necunoscute de ochiul meu până atunci.

Viața a devenit un dans, iar eu am fost cuprinsă de iubire și recunostinta pentru că am ocazia să văd viața din interiorul vieții. Experiența m-a făcut să îmi pricep corpul fizic ca pe condensare a conștiintei cosmice într-un punct focal, dintr-o dată mi-am simțit corpul cu adevărat viu și dintr-o “carcasă” s-a transformat în cel mai sacru “loc” în care am intrat vreodată.

Ușor, ușor noul eu, care conținea toată această înțelegere s-a format, iar “Eu Sunt” și “Cornelia” au fuzionat fără să mai existe conflicte. Acceptasem experiența și înțelesesem că viața se întâmplă dincolo de întrebările: ce fac eu acum fără partener/casă/copii/mașină/job?-care dintr-o dată s-au evaporat în neant. Singurătatea s-a transformat în solitudine și am început să iubesc cu adevărat timpul petrecut doar în prezența mea.

Următoarele întâlniri cu DMT au fost cu formă sa de manifestare:  Ayahuasca. Cu această formă am avut un alt tip de experiență (care s-a extins pe mai multe zile), deoarece pe lângă fluiditatea pe care o experimentasem cu Changa, am experimentat un soi de transformare prin “moarte”. Și în această experiență am simțit să am ochii deschiși până la un moment când am simțit să mă întind pe pământ și să îi închid.

La rugămintea: “Arată-mi cine sunt.”, am avut senzația că trupul meu se dizolvă și se transformă în nisip, că se întoarce în pământ iar eu mă contopesc cu o mare de iubire, de acceptare, de căldură și de vibrație foarte rapidă. Starea îmi era atât de cunoscută și de plăcută încât îmi doream sa rămân acolo.

Sunt conștientă că am experimentat această formă de “moarte”, tocmai pentru faptul că în trecutul meu mi-o dorisem mai mult decât îmi dorisem să rămân în viață într-o lume pe care n-o considiseram “acasă”. De fapt, am experimentat trecerea conștiintei de la o stare de agregare la alta iar iluzia morții s-a disipat în acel moment, la fel ca și frica de moarte, recunoscând că există doar viață.

Aceasta a fost fluiditatea. Apoi am experimentat nemișcarea, contrapunctul fluidității și am început să fiu observator activ (am facut o trecere de la observator pasiv la observator activ); astfel că am experimentat cum observatorul influențează particula   și cum orice gând al meu îndreptat într-o anumită direcție modifică câmpul respectiv, cum funcționează mintea, ce impulsuri generează comportamentele, ce tipare construiesc anumite forme de conștiință și ce le alimentează.

A fost nevoie de câteva luni bune ca să pot să integrez în viața de zi cu zi toate informațiile pe care le-am accesat în aceste experiențe și am fost nevoită să renunț la a raționaliza și la a gândi prea mult la cele întâmplate ca să nu simt că îmi ia foc creierul.

Am decis să las totul să se sedimenteze în mod natural și să mă dau la o parte din calea mea în acest proces, să recunosc limitele înțelegerii umane și nelimitarea ființei. Următoarea întâlnire cu DMT în forma ei Changa, mi-a mai adus un plus de cunoaștere căci am avut oportunitatea să experimentez nemișcarea și fluxul simultan, să observ multidimensionalitatea obiectelor din jurul meu, cum se este construită matricea holografică și cum totul, dar absolut totul (fiecare piatră, frunză, stea, etc) mă observa înapoi pe măsură ce eu observam și … iubirea necondiționată care mă învelea, mă construia, mă iubea – dincolo de cuvinte.

Odată cu toate acestea s-a terminat și călătoria simbolică astfel că nu am mai simțit să rămân în interpretări simbolice ale realității ci mai de grabă să fiu prezentă în realitate.

Creierul meu a continuat să secrete în mod natural DMT fără să mai fie nevoie să-l obțin din surse exterioare, astfel încât, viața de zi cu zi a părut de multe ori o simplă halucinație.

Toate aceste experiențe m-au făcut să fiu mai flexibilă în fața noului, să nu mai pun filtre, să nu mai limitez oamenii la etichete-pentru că ar fi nedemn de măreția lor, să înțeleg că viața se rezolvă de la sine prin procesul vieții în sine și în ultimă instanță … ca suntem  peste tot și nicăieri în același timp.

Ceea ce vreau să adaug este că am cunoașterea faptului că toate aceste experiențe care au implicat DMT, au fost foarte rafinate datorită procesului de dezvoltare personală pe care l-am avut anterior experienței, astfel încât subconștientul meu nu a mai avut “de scuipat” conținut nerezolvat. Îmi cunoșteam deja cu toate amănuntele traumele copilăriei, tiparele pe care le repetasem, iar din punct de vedere psihologic aveam deja radiografia și înțelegerea emoțiilor mele și a proceselor personale, așadar atunci când am întâlnit DMT am fost total pregătită pentru ceea ce urma să se întâmple.

Personal, nu recomand explorarea substantelor enteogene dacă cel care se angajează într-o astfel de experiență nu are o cunoaștere asupra proceselor sale psihologice, asupra sistemelor de credință și asupra trecutului său. De asemenea, sunt foarte importante următoarele: contextul în care ele sunt folosite, facilitatorul sau cel care crează spațiul-dacă facilitatorul nu are propriul conținut observat și integrat este posibil ca experiența să fie limitată și distorsionată de propriile “umbre” și sisteme de credință ale facilitatorului, intenția cu care ele sunt utilizate.

Folosite în scop recreativ nu aduc o explorare profundă ci servesc doar ca metodă de “escapadă” de la “monotonia” zilnică (care are în spate alte mecanisme ce o generează) și în plus pot genera puternice turbulențe în funcție de fricile inconștiente, programele ce rulează pe pilot automat și sistemele de credință pe care le avem.

O carte utilă celor care doresc să se angajeze în procesul experienței psihedelice este :

The psychedelic Experience: A manual based on the Tibetan Book of the Dead By Timothy Leary, Ph.D., Ralph Metzner, Ph.D., & Richard Alpert, Ph.D.

O altă carte pe care o recomand celor care experimentează procese de trezire interioară foarte puternice (și se pot concentra să citească) sau  celor care au trecut printr-o trezire interioară puternică și au nevoie de o perspectivă biologică asupra procesului:

The Biology of Kundalini – The fire of life . Jana Dixon

Una peste alta, sunt recunoscătoare faptului că am un mental puternic care m-a ajutat să nu mă pierd pe drum în multitudinea de experiențe și care m-a ținut pe drumul meu prin faptul că am pus la îndoială propriile mele sisteme de credință, sunt recunoscătoare curiozității mele nestăvilite și intuiției care m-a propulsat cu o încredere de neclintit  în impulsul interior și sunt recunoscătoare oamenilor care au fost și îmi sunt alături în procesul acesta numit Viață.

Vorba unui bun prieten si excelent partener de explorare: Să ne fie bine!

P.S. Te invit să comentezi și să îți împărtășești părea sau experiența, dacă simți să o faci.

7 Decembrie 2016

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s