Pe aripi de fluture

Cuțitul înfipt în spate, sub omoplatul drept îl jena. Nu ajungea la el să îl scoată iar oamenii pe care îi rugase să îl ajute nu vedeau nimic.

Mergea așa de câteva vieți. Oprindu-se din loc în loc să se odihnească, cu ochii întredeschiși, dormind iepurește și stând de veghe mereu. Într-una din seri observase că jena era însoțită de tristețe și că această tristețe avea și formă, forma unui bumerang.

Purta în spate, o rană de trădare, un cuțit înfipt în spate de un om în care avusese încredere totală, de o ființă tare dragă lui care îl mințise. Și de atunci, de fiecare dată când încerca să aibă încredere în câte cineva, se întâmpla același scenariu, ca un film prost pus pe repeat.

Într-o zi, obosit și extenuat, ajunse într-o grădină. Imediat ce se puse pe iarbă adormi și se odihni prima dată după multe vieți. Femeia care se îngrijea de grădină îl lăsă să doarmă și veghe asupra somnului lui. Îi văzu zbaterea și durerea căci omul vorbea și striga, în timp ce visa povestea trădării iar și iar. Atunci femeia îi atinse spatele și îi șopti în ureche:

– Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta și să suferi atât de mult. Îmi cer iertare în numele tuturor celor ce te-au trădat și te-au neîndreptățit vreodată. Și te iert în numele tuturor celor pe care i-ai trădat și i-ai neîndreptățit prin durerea ta. Lasă aici, în pământ durerea, nu o mai căra cu tine, nu o mai da altora. Dă-o pământului, căci pământul știe ce să facă cu ea.. Timpul durerii s-a scurs.

Simți cum trupul omului se relaxează sub atingerea ei și cum fața lui se luminează. Apoi îl mângâie blând pe cap.

– Ai ajuns acasă.

Omul visa un vis nou. Visa că e liber de durere și că zboară pe aripi de fluture înapoi către inima lui care se întregise.

Soundtrack(click aici) Peia “Machi” from Four Great Winds

Bald is beautiful

Transparentă

N-aveam habar că atunci când o să îmi arunc chiloții la gunoi am să mă arunc pe mine de pe tine și pe tine de pe mine. Dar s-a întâmplat așa… și odată cu chiloții mei au plecat și toate lucrurile care erau false între noi, care erau false în tine și care erau false în mine.

Dacă știam că e atât de simplu i-aș fi aruncat mai demult.

În ziua în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am rămas transparentă în fața ta. Să mă vezi în toate adâncimile și înălțimile mele, în toate mările și toate câmpiile în toate oceanele și în toți munții. Cu râsul și lacrima și focul și apa și albul și negrul și yinul și yangul. Sensibilă precum fulgul și puternică precum diamantul. Făurită în mijlocul pământului și însuflețită în ceruri.

În noaptea în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am pornit pe un nou drum, goală. Unii au spus că sunt nebună iar alții m-au felicitat. Am trecut pe lângă toți ca o autistă, știind că și denigrarea și lauda au aceeași greutate și că în ochii vieții sunt efemere amândouă și nu țin de foame sufletului.

În dimineața în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am avut curaj să mă las privită de acei ochi lipsiți de judecată care m-au inundat cu iubire și să mă las sărutată de acele buze care cunoșteau Adevărul Nostru.

Soundtrack (click aici): City of the Sun – “Second Sun”

dela

Artwork: DELA

 

Locul în care se adâncesc mințile

Omul căzu adânc în vis lucid.

Se plimba printre gânduri, voci, imagini cu oameni necunoscuți lui. O bătrână ce rânjea formidabil în timp ce vindea semințe și ciubucuri. Un bărbat care aduna frunze uscate într-un morman pentru a le da foc. Un copil cu un balon roșu în mână.

În altă încăpere, o mulțime de forme care reprezentau fricile lui. O cobră albă, uriașă, care aștepta să fie privită în ochi, fără teamă, ca pe un gardian ce păzea secretul forței vitale. O cobră aliat, ce avea să îl ducă pe tărâmul cunoașterii.

Apoi el, stând pe pământ, adunând în palmele sale țărâna din care făuri o formă. Când forma fu desăvârșită suflă asupra ei și o puse apoi la poalele unui brad copil.

– Mergi în locul în care se adâncesc mințile.

Un câmp uluitor de idei abstracte, de semințe ce așteptau cuminți la coadă pentru a germina, pentru a prinde rădăcini într-o minte fertilă și pentru a se manifesta.

Căzu în gol printr-un tunel alb bizar, făcut din solzi, un zid ce îl ținuse prizonier în propria sa minte. Cădea în gol în lumină.

În cel mai adânc loc în care putea ajunge era o lumină caldă ce îl împresura și îl făcea să aibă încredere. O lumină care dizolva orice îndoială ar fi avut vreodată, o lumină care dărâma zidul în care își închisese mintea cu mii de ani în urmă.

În locul în care mințile se adânceau era această fântână cu izvor nesecat de inspirație. Originea.

Soundtrack (click aici): Tom Day – Who We Want To Be

silence

Artwork: Cameron Grey- Silence Seekers

Femeia Floarea Soarelui

O pală de vânt adie și îi răvăși petalele. Se scutură și se puse la loc.

– Uneori îți simt lipsa. Atunci când mi-e frig o simt cel mai tare. Dar știu că lipsa ta e o iluzie. Dacă există nori pe cer și eu nu te pot vedea nu înseamnă nimic. Un clișeu extrem de adevărat.

Își trecu degetele fine peste obrazul cald al Soarelui și îl mângâie suav.

– Când vine noaptea mi-e cel mai frig, apoi mă uit pe cer și observ toți ceilalți Sori și mă încălzesc la gândul că și tu, la fel ca și ei ești acolo, în aceeași echipă. Apoi îmi amintesc că o să vină iar dimineață și am să te simt atât de Prezent. Cred că cel mai important lucru este să știu că ești acolo. Că mă veghezi. Că ești alături de mine. Uneori, teama că nu am să te mai văd niciodată mă înghite și mă trimite într-o groapă. Atunci, mă întreb…. cât de tare poate să doară?

– Doare până ce durerea încetează. Niciodată nu doare la nesfârșit. Eternitatea e beatitudine, nicidecum durere. Ce ai de făcut atunci când doare?

– Să îmi dau drumul. Să mă relaxez în durere și să mă deschid cât pot eu de mult. Intensific durerea atât cât pot să o duc. Știu că tu o să ieși din mine fix prin durerea aia. Iar atunci când o să intri înapoi, o să fiu complet vindecată, desăvârșită, așa cum am fost creată.

– Suntem în asta împreună. Nu am fost nicicând separați. Cred că a venit vremea să acceptăm asta. Războiul se încheie acum căci mâna stânga a obosit să se lupte cu mâna dreaptă.

Închise ochii și lăsă Soarele să îi atingă rădăcinile.

Soundtrack (click aici) Daughter – Medicine (Sound Remedy Remix)

sunflower

Art by  Abhi Thati – Sunflower

Spirit Liber

Focule,

De când mă știu am avut nevoie de Spațiu ca să exist. Ca toate stelele.

Și mai aveam nevoia să trăiesc fără să dau explicații celorlalți. N-am înțeles de ce e nevoie să îmi justific faptele, gândurile sau emoțiile și să pierd vreme încercând să răspund la întrebări: “De ce ai procedat așa?”, “De ce plângi?”, “De ce iubești?”, “De ce nu zâmbești mai mult?”, “De ce zâmbești așa mult?”, “De ce eu?”, “De ce tu?”…. Ei… de d-aia! Ce întrebare e asta “de ce?”? Iți spun eu Focule, e o întrebare capcană. O întrebare care nu dă niciun răspuns concret și orice răspuns ar da, permite celuilalt să întrebe din nou de ce. Și tot așa până în momentul în care cel care răspunde se epuizează și o lasă baltă. E o buclă. Ca un labirint fără ieșire. De ce da? De ce nu? De ce alb? De ce negru? Evident ca nu am înțeles de ce… “de ce” nu răspunde la întrebarea mea. Dar mi s-a dat o explicație…

Free-Spirit

Lena Sotskova – Free Spirit

… Mi s-a spus că așa regula în comunitate unde e nevoie să avem grijă unii de ceilalți chiar dacă asta înseamnă să răspundem în fața celorlalți la întrebări cretine sau să ne justificăm deciziile. Se pare că o anume înțelegere asupra unui lucru (câteodată poate fi și o minciună) aduce temporar o liniștire a minții.

Evident e doar o amânare. Nu mi s-a părut ca răspunsul la întrebarea “de ce?” ne face cu adevărat să avem grijă unii de alții, poate uneori să rămânem în confortul siguranței sau în confortul ignoranței, unele răspunsuri cutremură pământuri…
O perioadă am jucat jocul așa, dar mă durea inima și mă întrebam mereu care e sensul acestui joc? Altă întrebare capcana …
Apoi m-am gândit că poate sunt o ființă solitară.

M-au strigat Narcis. M-au strigat Egoistă. Mi-au zis că mă gândesc doar la mine și că nu îmi pasă că rănesc. Mi-au compus chiar și melodii în care își aruncau durerile asupra mea… doar pentru că avusesem curajul să mă ridic și să plec, după ce ajunsesem să mă intoxic cu nefericire încercând să ii fac fericiți.  Am eșuat în a-i face pe alții fericiți. Asta e Focule… îmi asum ca nu îmi ies chiar toate asa cum vreau. Cred ca sunt norocoasă ca nu ies toate.

Poate sunt așa cum m-au strigat ei dar … poate sunt și altfel.
Poate dacă am grijă să am grijă de sufletul meu o să le fie și lor mai bine.
Poate dacă am grijă de nevoile mele, o să vadă și ei că nu le lipsește nimic, ca au deja Totul.
Dacă devin Sursa de împlinire a dorințelor mele, mai degrabă decât Căutătorul de împlinire, o să vadă și ei că definiția egoismului este alta. Dar nu o fac pentru ei, Focule. O fac pentru mine.

Cineva bătrân ca tine mi-a zis odată: “Adevărata integritate este integritatea față de propriul suflet, față de propria persoană, față de propria viață.”.

Asa că, Focule, de când am luat decizia să am grijă de inima mea, am început să răspund mai des la întrebarea “Cum?”, deoarece “Cum?” îmi permite să Văd în profunzime, în înălțime, în adâncime. “Cum?” îmi aduce curiozitate; “Cum?” îmi deschide porțile și îmi arată miracolul vieții.

De când am luat decizia să am grijă de inima mea, am crescut în înălțime încă 5 cm.

Te iubesc, Focule.

Soundtrack (click aici): Liquid Bloom – Fire Gathering (Numatik Remix)

_medium_arton5th_82183

Lena Sotskova – Free Spirit II

Madam Karma

– Haide frate că iau eu o sticlă de vodcă și vedem ce facem […] păi normal că sunt nervos că nu mai am bani, în pana mea!
Străinul închise telefonul, ora 8:40, dimineață însorită de toamnă. Străinul dorea să își rupă capul cu o sticlă de vodcă în loc de cafea. Luă o gură de bere din doza proaspăt deschisă și își aprinse o țigară.
Câțiva metri mai încolo Arhitectul îl privea și gândea că în cazul în care Străinul nu o să aibă grijă de ficatul lui și ficatul o să îi rupă capul.
Străinul zâmbi spre Arhitect de parcă i-ar fi auzit gândurile și îi spuse vesel:
– Cum e viața asta…
Arhitectul răspunse la zâmbet cu un zâmbet.
– Viața e frumoasă.
– Se joacă cu noi, continuă Străinul. Hai să îți zic ce am pățit. Am vândut mașina unuia și n-am scos-o de la fiscal. Acum am primit 5 amenzi pe numele meu.
Arhitectul își păstră zâmbetul pe buze.
– Viața are moduri subtile de a ne atrage atenția. Noi ne jucăm … cu noi. Poate data viitoare o să iți amintești experiența asta și o să faci lucrurile corect de la început. Sau  … nu, depinde de câte ori alegi să te învârti în cerc.
– Stai frate să ies din asta acum! Că mi s-a tăiat. Am zis să îl prăduiesc pe ăla că mașina și așa nu mergea prea bine ș-am făcut doar acte la notariat, n-am scos-o de pe fiscal și acum ăla se distrează și își face de cap pe banii mei și n-am cum să dau de el. Ultima dată a luat amendă în alt oraș … Sunt în horă acum și tre’ să joc. Mi-a zis un prieten că dacă ăsta face un accident, mă bagă și pe mine părtaș …
Arhitectul vedea toată “combinația”. Madam Karma îs făcea treaba  cu o precizie de laser. Impecabilă operă de artă.
– Fii lucid când iei decizii.
Străinul făcu o pauză scurtă și adaugă uitându-se la doza de bere.
– Adică fără d-astea….
– Tu știi mai bine.
Cei doi se despărțiră, fiecare luând-o pe drumul său. N-aveau să se mai întâlnească vreodată.
Cauza si efectul erau simultane, chiar dacă păreau despărțite de câțiva ani sau poate chiar milioane de ani. Bătaia de aripi a fluturelui turcoaz schimba cursul istoriei.
Soundtrack (click aici): Liquid Bloom – Healing Fire Breath
sparks-of-blue-wings-1165-1920x1080

Ispita

Câte ispite…

Ispitele veneau atrase ca magneții pe frecvențele dorințelor. Ea învățase asta pe pielea ei și acum învăța cum să își dorească și apoi să se detașeze de dorințe ca să nu mai atragă ispite, însă din când în când ele mai veneau.
Prima ispită căreia îi spusese da o dusese în cele mai adânci și întunecate văgăune. Durase multă vreme să își croiască drum spre suprafață iar atunci când reușise era deja adult.

Apoi ispita venise sub chip de abundență și îi promisese că dacă lucrează pentru ea o să o facă ambasador, că oamenii o să o urmeze și ea o să îi conducă, că o să fie bogată și o să trăiască în lux. Îi promisese chiar și că o să îl aducă lângă ea pe bărbatul pe care îl iubea. Trebuia doar să renunțe la ea.
Oferta păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului , spre a fi transformată.

Apoi ispita venise sub chip de călător și îi promisese că dacă i se alătură o să cutreiere lumea împreună și o să vadă tot ceea ce ochii ei doreau să vadă. Trebuia doar să renunțe la ea și la viața pe care o știa pentru a-l urma.
Ofertă păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului, spre a fi transformată.

Apoi ispita venise sub chip de bărbat și îi promisese dragostea, îi promisese că o să o venereze, că nu o să îi lipsească nimic niciodată și că el o să aibă mereu grijă ca ea să fie mulțumită. Trebuia doar să își deschidă inima pentru el.
Ofertă păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului, spre a fi transformată.

– Vrei iluminarea?
Omul din fața ei o întreba dacă dorește iluminarea. Ispita venise sub chip de maestru spiritual. Trebuia doar să renunțe la liniște.
Tânăra însă nu mai caută nimic. Arsese în atâtea focuri, atâtea dorințe, până ce în inima ei de așternuse liniștea. Iar liniștea aia era chiar ea, chiar esența din care era plămădită.
Zâmbi în sinea ei. Era pregătită să meargă acasă și să facă o baie.

Soundtrack (click aici): AsaChan – ‘Minkara’

bodhi-tree1

Bodhi Tree – Alice Manson

Cea mai frumoasă

– Ești cea mai frumoasă! Știi asta?
Copila se uită la doică cu ochi lucizi, stărui puțin apoi spuse:
– Nu vreau să fiu cea mai frumoasă! E prea greu să fiu cea mai frumoasă, o să fie nevoie să alerg mereu ca să îmi păstrez poziția și o să sfârșesc ca vrăjitoarea din Albă ca Zăpada!.
Doica zâmbi.
– Atunci, ești cea mai deșteaptă!
Copila era încântată, însă după o vreme lăsă ochii în pământ și spuse:
– Nu vreau să fiu nici cea mai deșteaptă! O să fiu mereu cu ochii în jur să observ dacă ei sunt mai deștepți ca mine!
– Bine. Dacă nici așa nu vrei… atunci ești cea mai cuminte fată!
Copila se îmbujoră.
– Asta chiar nu vreau! Cine vrea să fie cel mai cuminte? Mamă… cred că oricât de cea mai frumoasă, deșteaptă sau cuminte o să fiu, în același timp o să fiu cea mai nefericită. Copila se întristă.
– De ce spui asta?
– Pentru că a fi “cel mai” presupune întotdeauna că mai există cineva care e mai puțin și că există pericolul ca cineva să fie mai mult. În felul ăsta o să uit de mine și o să mă limitez mereu la ceilalți. Uitând de mine o să devin cea mai nefericită. Nu se poate o extremă fără cealaltă extremă. În plus…. cred că nu îmi place competiția deloc…. mă face mereu să demonstrez ceva cuiva. Ce am de câștigat? Premiul de cea mai bună?
Doica mângâie obrajii fetei.
– În cazul asta ești înțeleaptă!
Copilei îi străluciră ochii.
– Uneori.
Copila ascultă cu atenție ce îi șopteau vrăbiuțele și vântul.

‘Memories’ at Pont Grandfey | Daniel Waples & Flavio Lopez – Handpan + Violin

f36b2a362d410131781cf04cf9d6d838

Iubire fără identitate

Să ardem plăcerile de moment pentru satisfacția pe termen lung.

Te-am căutat peste tot. Am văzut sclipiri din Tine în toți bărbații care mi-au mângâiat vreodată chipul. Și am încercat să te prind într-unul dintre ei, să te păstrez puțin mai mult, să pot să mă uit în ochii lui și să zic: Te-am găsit! În sfârșit… te-am găsit! Și cumva te-ai estompat. Prinzându-te, ai dispărut ca un fum.

Apoi într-o noapte, ai venit și mi-ai spus că te-am redus la un singur bărbat și că tu nu ești doar acolo. Că tu ești peste tot. Că ești liber.
Apoi într-o noapte am venit și ți-am spus că m-ai redus la o singură femeie și că eu nu sunt doar acolo. Că sunt peste tot. Că sunt liberă.
Și mi-ai luat tot din calea mea, nu m-ai lăsat să mă agăț de nimic. Nu mi-ai dat voie să am nicio fantezie. Nu mi-ai dat voie să merg nicio clipă beată și să uit de Tine, să uit de Mine.

M-ai lăsat dezbrăcată. Am mers pe străzi așa, rătăcind, crezând că mi-am pierdut mințile. Cu gâtul arzându-mi de o sete ce nu putea fi potolită decât de acea Iubire, pe care o aflasem cândva demult, dinainte să prind forme și după care tânjeam ca o nebună.

Apoi am renunțat să te mai caut să te prind și te-am lăsat să vii când simțeai să fii.
Într-o zi, când credeam că e totul pierdut și că nu mai e nicio șansă, în acea zi în care norii erau gri- cenușiu iar vântul era rece, s-au deschis cerurile și m-ai învăluit cu Prezența Ta. M-ai luat pe sus și m-ai pus în cel mai sigur loc din lume, în inima Ta. Acolo unde exist fără condiții. De atunci nu ai mai plecat vreodată.

Azi te-am văzut în mișcările pomului din fața ferestrei și am plâns de fericire că ești atât de multă viață. Am plâns de fericire știind că ești în tot și în toate și că fiind fără identitate ești mereu prezent în prezentul meu.

Sountrack (click aici): Marceli Pontes – Shantala – Om Mata Kali

cosmic shiva

De ce să-mi spui: “Bună, iubito!”?

Cum este să conștientizezi că toate vorbele alea pe care mi le-ai rostit au fost vorbe aduse de vânt? Și cum este să știi că ai trăit dorințele altora și că alții își îndeplinesc dorințele prin tine? Visul acesta de iubire pe care mi l-ai tot îndrugat, faptul că de fiecare dată când mă căutai intrai în rolul de iubit și te comportai exact așa cum credeai că trebuie să te comporți fără să pui măcar un minut la îndoială sinceritatea actului?

Un soi de comportament văzut și mimat de la alții și probabil cel mai des din filme. Acel comportament care vine cu “obligația” de a-mi spune: “Bună, iubito!” și cu masca șarmantă a seducției, cu privirea alungită în colțurile ochilor sau uitându-te pe sub pleoape cu zâmbetul pe buze?
Și cât de mare e eliberarea atunci când știi că celălalt te vede? Că îți vede jocurile și măștile atunci când tu ești inconștient de ele? Că ești transparent în fața lui și că nu îi poți ascunde nimic? Că îți va scoate toate umbrele din sertare și ți le va pune pe masă?

De ce să-mi spui: “Bună, iubito!” dacă nu simți cu adevărat să o faci? Doar ca să te conformezi rolului și costumului pe care l-ai îmbrăcat atunci când ai intrat într-o relație? Doar pentru că această prezență feminină te face să simți focul în tot corpul? Te-ai gândit că ai căzut și tu în plasa hormonilor și confuzi asta cu iubirea?

Vezi tu … noi, am auzit și am văzut de atâtea ori cum trebuie să ne comportăm în relațiile intime, cum să ne alintăm partenerii, cum să-i mângâiem și cum să ne jucăm rolul încât le-am luat de bune. Chiar și în unele reviste există o rubrică care ne învață cum să iubim corect, sau mai bine… 10 trucuri care să îl dea pe spate pe partener. Am ajuns atât de departe încât uneori ne răzbunăm cu bună știință: “o să plângi după mine toată viața!”, sau … poate… 10 trucuri ca să îl/o faci dependent/ă de tine.

S-a creat un standard, un tipar, un alt rând de măști pe care le purtăm cu brio de dragul validării. De dragul de a ajunge pe panoul “iubita vieții” sau “iubitul vieții” (asta sigur o să ne valideze ego-ul), de frica de a nu fi respinși dacă ne arătăm adevăratul chip sau de teama abandonului când singurătatea ne fluieră în urechi ca vântul pe sub uși iar golul ăla din stomac pare să ne înghită cu totul.

Și totuși …. gustul libertății de a fi autentici și sinceri este inegalabil. Gustul bucuriei atunci când ne dăm măștile jos, rămânând goi și ne dăm voie să existăm. Nu pentru ceilalți, nu pentru a obține ceva ci pur și simplu pentru că existența este dreptul nostru irevocabil de a fi întregi și liberi dincolo de părerea oricui.

Și te întreb atunci: de ce să-mi spui: “Bună, iubito!” dacă nu simți că e real?

Știi ce am învățat până acum? Că iubirea se simte în liniștea ființei noastre, iar atunci când se simte cuvintele sunt inutile. Două mii de “Bună iubito!” nu vor egala o clipă de iubire autentică. Și nici două mii de  sms-uri sau de ursuleți de pluș sau două mii de excursii în Caraibe.

Poate că ăsta este un scop pentru care viața merită trăită: să învățăm ce e cu adevărat iubirea autentică și să trăim în Adevărul pe care îl aflăm.

… Pentru asta, ochi frumoși, e nevoie să dezveți tot ce știi despre iubire …

Soundtrack (click aici): ASCENT & MERLIN Feat. LYDIA DELAY – Wheel Of Samsara

20180214_221015c2i_141201822710