Traversează cu mine!

– Uneori nu îți mai simt prezența în prezentul meu. Și când se întâmplă asta am impresia că te-am pierdut. Iar golul din stomac este cumplit. Pare că durerea aia o să dureze o eternitate.

2600_250

Îi zâmbi și îi răspunse:

– Traversează cu mine! Uneori nu îmi mai simți prezența pentru că îmi schimb semnalul, emit de pe alte frecvențe, din alt loc în spațiu, iar tu, dacă ești atentă să mă vezi doar în dreapta ta nu o să îți dai seama că m-am mutat puțin în stânga ta. Nu înseamnă că am plecat. 

Ea îi mângâie obrazul, apoi sprâncenele și ochii. El o sărută pe frunte.

– E ca și cum traversez strada. Dintr-o dată sunt pe cealaltă parte a străzii. Tot eu sunt. Nu te-am părăsit niciodată. Fă-ți curaj și traversează cu mine. Ai să descoperi că suntem mereu împreună indiferent pe ce parte a străzii suntem și că mai mult, avem libertatea și flexibilitatea de a ne mișca în voie unul pe lângă celălalt fără să ne pierdem unul de altul. Iubirea are caracteristica aceasta de a face sufletele să fie împreună indiferent unde se află oamenii lor. Inima nu cunoaște distanță. Îi face să se întâlnească în miezul ființei, acolo unde sunt în eternitate Unul.

Daniel Waples (the Hang Drum Project) – First Rain

sunrise-from-space-14216-1920x1200

 

Femeile lui Bacchus

Închid ochii și aud demonii cum îmi râd în urechi. Stau nemișcată. Vor să mă ispitească.

Azi dimineață au venit deghizați în femei, în bacantele lui Bacchus. Se învârteau în jurul meu ca într-o horă și mă invitau la gelozie. Mă invitau să devin geloasă, să intru în dansul lor carnal și să mă pierd acolo alergând după … o clipă de plăcere, după un trup.

Mă invită la pofte nemăsurate, la desfrâu și la bălăceală în noroaie care nu-mi aparțin și care sunt menite să îmi astupe ochii. Femeile lui Bacchus, cu mișcări lascive de șolduri și râuri de vin, cu atingeri seducătoare și jocuri de putere. Mă invită la furii și frustrări băute din cupe de cristal care par că promit paradisul. La otrăvuri rafinate îmbrăcate în pietre prețioase: invidia, frica, pierderea de sine, tânjeala, lenea, corupția.

Am rămas nemișcată. Mi-am îndreptat privirea spre Soare și L-am rugat să-mi dea să beau din focul Lui. Mi-a aprins întâi inima, apoi tot corpul. Am ars mocnit până s-a făcut liniște. Până când totul s-a calmat iar demonii s-au evaporat, ei nu pot supraviețui hrănindu-se cu foc lichid.

Soundtrack (click aici): Abrete Corazon

FB_IMG_1527010117933

Lumi paralele

Cu cât se uitau mai mult unul în ochii celuilalt cu atât erau mai transparenți și cu atât coborau și urcau simultan în profunzimea galaxiilor ce se oglindeau una în cealaltă.

Avea ochii clari și curați, irizații albastre ca pietrele prețioase. Granat. Galaxia din care provenea era plină de aceste pietre valoroase care își schimbau culoarea din albastru-verzui în mov intens, aurore boreale, stăpânire de sine iar el adusese cu el culoarea casei sale.

Avea ochii clari și curați, irizații portocalii ca pietrele prețioase. Paianite. Galaxia din care provenea era plină de aceste pietre valoroase care reflectau explozii de supernove, naștere-renaștere, schimbare constantă iar ea adusese cu ea culoarea casei sale.

O secundă ce dură o veșnicie, o secundă de privit, atât era necesară pentru a lumile paralele să se observe una pe cealaltă și să se recunoască una într-alta. Să se oglindească în interiorul infinitelor posibilități pe care le aveau.

Asemeni galaxiilor din care provenea fiecare dintre ei, aveau să treacă unul pe lângă celălalt și să meargă mai departe, urmând pulsația firească a vieții, urmând bătaia de inimă a vieții. În întâlnirea lor schimbaseră praf de stele, fiecare era acum mai bogat cu câte o piatră prețioasă pe care nu o mai cunoscuse până atunci.

Soundtrack (click aici): SUDUAYA EP “Autumnal Retreat”

26060171_1972966976296354_1278406398417387513_o

Artwork by: Sean Allum (Elohprojects) – Astralship

Gălăgie

“The other world is this world rightly seen.”

Nisargadatta Maharaj …

E mult zgomot… oameni care socializează, vorbesc compulsiv, gândesc compulsiv, acționează impulsiv.
În trafic … gălăgie. În metrou … gălăgie.

Merg prin acesta pădure urbană, populată de pomi dreptunghiulari de cărămidă și beton, cu urechile astupate și aleg ce vreau să aud. Îmi păstrez realitatea nedistorsionată.

FB_IMG_1528072544192

Sunetul. Acest Maestru.

Și totuși … uneori … în mijlocul gălăgiei, totul se oprește. Mașinile rămân pe loc la semafor și nimeni pe stradă în afară de mine, atunci îmi aud pașii pe asfalt de parcă ar fi singurul sunet existent în univers. De parcă viață se onorează printr-o liniște solemnă.

Și în momentele astea de lipsă de gălăgie, în momentele astea … cerul îmi arată că este prezent pe pământ iar eu nu am nimic altceva de făcut decât să îl observ.

Observ cum mă observă înapoi și mă întâmpină cu profunzimea și sacralitatea unui singur moment în care toată viața își oprește pentru o clipă respirația. O suspendă pentru ca liniștea de dincolo de gălăgie să fie ascultată … pentru cine are urechi să o asculte.

Soundtrack (click aici): ________________________________

2121753-OMLUGQJH-7

Artwork: Kasia Derwinska – Within the sound of silence

Meta Morphis

– Ești schimbată.
– Da….
– Cum te schimbi atât de ușor?
– Nu știu, se întâmplă. Cred că asta am învățat din copilărie… să iau forma locului în care mă duc. Sau formele celorlalți. La început a fost doar un mecanism de supraviețuire. Par de-a lor dar nu sunt de fapt…
– Păi și cum știi cine ești de fapt?
– Cine sunt știu doar eu însămi. E o profunzime pe care nu am reușit să o împărtășesc cu nimeni până acum. E un loc în mine la care numai eu însămi am acces. Probabil când o să găsesc pe cineva care să înțeleagă o să îi fie permis accesul fără să fac vreun efort.
– Deci nu știe nimeni cine ești…. joci ce rol vrei.
– Nu știe nimeni cine sunt. Joc toate rolurile, iau toate formele, mă pun în toate pieile. Apar și dispar ca să apar din nou, altfel.
– Păi și cum poate cineva să aibă încredere în tine?
-E simplu… cineva poate să aibă încredere în mine exact atât cât are încredere în sine.

Soundtrack (click aici): Buddha-Bar Nature – Guide me

Metamorph_24x21_grande_2cc9a76a-750f-47c7-a8c6-2546c5786441_1024x1024

Artwork: Metamorph by Hakan Hisim

Real Virtual

Câteodată în unelele dimineți se trezea și se simțea masculin. Era clar o alegere pe care o făcea atunci când emoțiile deveneau copleșitoare. Configurația aceasta masculină îi permitea să existe fără să experimenteze turbulențe în corpul fizic.

Nu îi plăceau emoțiile. Se săturase de dramă. Fericirea însemna dramă la fel cum și tristețea însemna dramă. Omenirea trăia într-o piesă de teatru care se tot repeta, care producea rezistență și forță de frecare iar fricțiunea îi rupea pielea și îi aducea daune.

Dar existau atâtea lumi alternative și atâtea configurații de explorat încât drama era doar una din posibilități.

Viața fără dramă era liniștită și împăcată. Nu fericire și nu tristețe. Nu bine și nu rău, doar această liniște, această luciditate, această claritate în care culorile căpătau profunzime și sens iar lumea devenea un loc mult mai mare și mai plin de însemnătate.

Realitatea Virtuală era planul ei de escapadă de la tot ce era vechi și ponosit. Învățase să acceseze perspectiva acestei realități virtuale fără să se lase prinsă în capcana ei. Învățase că era un jucător și cu cât era mai conștientă de acest rol cu atât lucrurile deveneau mai simple. Nimic de făcut, nimic de realizat.

Soundtrack (click aici): Peaceful Sunrise

Galactavangel

Artwork: Android Jones – Galactavangel

Astă-noapte

Astă-noapte îşi puse o pătură pe umeri şi ieşi afară, în grădină. Câteva stele mari pe cer, în rest noaptea profundă ca o adevărată doamnă. Însă deloc tăcută. Un cor de broaşte cânta de zor mai tare şi mai gălăgios ca niciodată, bălăcindu-se în apa din iaz.

În mintea ei, linişte. Două – trei întrebări se roteau într-un cerc, întrebări rămase fără răspuns dar erau prea îndepărtate de ea ca să le ia în seamă.

Se descalţă pe alee şi păşi pe iarbă. Roua îi umezi tălpile. Firişoarele verzi îi mângâiau picioarele şi le desfătau cu un “Bună dimineaţa!” devreme. “Bine ai venit!” îi şoptea Natura, “Te Vedem. Astă-noapte, te înconjurăm cu liniştea şi solitudinea Noastră.”

Călcă cu grijă ca să nu strivească râmele pe care le simţea din când în când onduindu-se pe sub tălpi şi rămase nemişcată câteva minute, sau poate câteva ceasuri, în mijlocul grădinii, inspirând aerul curat şi proaspăt al noii dimineţi, al noii zile, al noii vieţi. Închise ochii şi ascultă sunetele. Era în perfectă nemişcare iar spaţiul din jurul ei era animat de Viaţă. Totul se rotea chiar dacă ea stătea pe loc.

Îşi aduse aminte că citise undeva că dacă te poziţionezi pe un deal, poţi indica cu degetul o mulţime de locuri din care Cel Iubit îşi poate face apariţia, nu vei face decât să îţi iroseşti energia căci Cel Iubit va veni oricum la Timpul potrivit. Aşadar, poţi rămâne pe loc, în contemplare şi când va veni vremea, Cel Iubit va apărea la orizont. Pentru că Cel Iubit vine când vine, nu când îţi doreşti tu.

Îşi simţi inima deschizându-se. Cel Iubit era deja conţinut de ea. Trebuia doar să se conecteze la acel loc dinăuntrul ei în care era mereu prezentă, dincolo de timp şi spaţiu, fără formă, fără limite, în Iubire perfectă. Întregul şi parte din Întreg.

Prezentă la viaţa din pântecul Mamei Pământ. Una cu roua ierbii, Una cu corul de broaşte, Una cu râmele de sub tălpi, Una cu sunetele oraşului, Una cu pomii din jurul ei, Una cu pătura ce-i acoperea umerii. Una cu stelele, Una cu vântul, Una cu apa, Una cu focul şi Una cu Pământul. Una cu Soarele. Una cu trupul, mintea şi spiritul… în Eternitate.

Soundtrack (click aici): ‘Memories’ at Pont Grandfey | Daniel Waples & Flavio Lopez

a1432895765_10

Artwork: Tree of life cover album

Pe aripi de fluture

Cuțitul înfipt în spate, sub omoplatul drept îl jena. Nu ajungea la el să îl scoată iar oamenii pe care îi rugase să îl ajute nu vedeau nimic.

Mergea așa de câteva vieți. Oprindu-se din loc în loc să se odihnească, cu ochii întredeschiși, dormind iepurește și stând de veghe mereu. Într-una din seri observase că jena era însoțită de tristețe și că această tristețe avea și formă, forma unui bumerang.

Purta în spate, o rană de trădare, un cuțit înfipt în spate de un om în care avusese încredere totală, de o ființă tare dragă lui care îl mințise. Și de atunci, de fiecare dată când încerca să aibă încredere în câte cineva, se întâmpla același scenariu, ca un film prost pus pe repeat.

Într-o zi, obosit și extenuat, ajunse într-o grădină. Imediat ce se puse pe iarbă adormi și se odihni prima dată după multe vieți. Femeia care se îngrijea de grădină îl lăsă să doarmă și veghe asupra somnului lui. Îi văzu zbaterea și durerea căci omul vorbea și striga, în timp ce visa povestea trădării iar și iar. Atunci femeia îi atinse spatele și îi șopti în ureche:

– Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta și să suferi atât de mult. Îmi cer iertare în numele tuturor celor ce te-au trădat și te-au neîndreptățit vreodată. Și te iert în numele tuturor celor pe care i-ai trădat și i-ai neîndreptățit prin durerea ta. Lasă aici, în pământ durerea, nu o mai căra cu tine, nu o mai da altora. Dă-o pământului, căci pământul știe ce să facă cu ea.. Timpul durerii s-a scurs.

Simți cum trupul omului se relaxează sub atingerea ei și cum fața lui se luminează. Apoi îl mângâie blând pe cap.

– Ai ajuns acasă.

Omul visa un vis nou. Visa că e liber de durere și că zboară pe aripi de fluture înapoi către inima lui care se întregise.

Soundtrack(click aici) Peia “Machi” from Four Great Winds

Bald is beautiful

Transparentă

N-aveam habar că atunci când o să îmi arunc chiloții la gunoi am să mă arunc pe mine de pe tine și pe tine de pe mine. Dar s-a întâmplat așa… și odată cu chiloții mei au plecat și toate lucrurile care erau false între noi, care erau false în tine și care erau false în mine.

Dacă știam că e atât de simplu i-aș fi aruncat mai demult.

În ziua în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am rămas transparentă în fața ta. Să mă vezi în toate adâncimile și înălțimile mele, în toate mările și toate câmpiile în toate oceanele și în toți munții. Cu râsul și lacrima și focul și apa și albul și negrul și yinul și yangul. Sensibilă precum fulgul și puternică precum diamantul. Făurită în mijlocul pământului și însuflețită în ceruri.

În noaptea în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am pornit pe un nou drum, goală. Unii au spus că sunt nebună iar alții m-au felicitat. Am trecut pe lângă toți ca o autistă, știind că și denigrarea și lauda au aceeași greutate și că în ochii vieții sunt efemere amândouă și nu țin de foame sufletului.

În dimineața în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am avut curaj să mă las privită de acei ochi lipsiți de judecată care m-au inundat cu iubire și să mă las sărutată de acele buze care cunoșteau Adevărul Nostru.

Soundtrack (click aici): City of the Sun – “Second Sun”

dela

Artwork: DELA

 

Locul în care se adâncesc mințile

Omul căzu adânc în vis lucid.

Se plimba printre gânduri, voci, imagini cu oameni necunoscuți lui. O bătrână ce rânjea formidabil în timp ce vindea semințe și ciubucuri. Un bărbat care aduna frunze uscate într-un morman pentru a le da foc. Un copil cu un balon roșu în mână.

În altă încăpere, o mulțime de forme care reprezentau fricile lui. O cobră albă, uriașă, care aștepta să fie privită în ochi, fără teamă, ca pe un gardian ce păzea secretul forței vitale. O cobră aliat, ce avea să îl ducă pe tărâmul cunoașterii.

Apoi el, stând pe pământ, adunând în palmele sale țărâna din care făuri o formă. Când forma fu desăvârșită suflă asupra ei și o puse apoi la poalele unui brad copil.

– Mergi în locul în care se adâncesc mințile.

Un câmp uluitor de idei abstracte, de semințe ce așteptau cuminți la coadă pentru a germina, pentru a prinde rădăcini într-o minte fertilă și pentru a se manifesta.

Căzu în gol printr-un tunel alb bizar, făcut din solzi, un zid ce îl ținuse prizonier în propria sa minte. Cădea în gol în lumină.

În cel mai adânc loc în care putea ajunge era o lumină caldă ce îl împresura și îl făcea să aibă încredere. O lumină care dizolva orice îndoială ar fi avut vreodată, o lumină care dărâma zidul în care își închisese mintea cu mii de ani în urmă.

În locul în care mințile se adânceau era această fântână cu izvor nesecat de inspirație. Originea.

Soundtrack (click aici): Tom Day – Who We Want To Be

silence

Artwork: Cameron Grey- Silence Seekers