Cum s-au golit iadurile?

Am trăit atâtea mii de ani în teamă. Ne-am dus cu frica la culcare și am ascuns-o sub pat. Ne-am creat iadurile și purgatoriile și ne-am afundat în ele, ne-am abandonat și ne-am distrus pedepsindu-ne, osândindu-ne să trăim o mică veșnicie în separare și în suferință, rotindu-ne ca niște șoareci în această durere. Dar… era suferinței a trecut.

Ce am creat în trecut,  deconstruim acum, căci vechile creații au încetat să ne mai servească. Iar Ei, adică Noi cei din viitor ne-am întors după noi. Nu rămâne nimeni în urmă.

Rana din pieptul ei se deschise, el o ținea în brațe, era prezent acolo cu ea și asta îi permise ei să își dea drumul să cadă în golul din rana care o trăgea precum gravitația.
Apoi simți teroare, teroarea de a muri prea devreme, o frică cumplită ce izbucnea din pieptul ei. Respiră adânc și căzu și mai mult în rana aceea, până ajunse într-un tărâm.

– Acum mor, îi spuse.
– Moartea e liniște, moartea e în pace îl auzi pe el șoptindu-i în ureche.

Lăsă teroarea să pună stăpânire pe ea și își deschise și mai mult pieptul.
În tărâmul acela, un ocean de suflete, închise într-o peșteră uriașă, fără nicio ieșire și fără nicio lumină își retrăia durerea ca într-o buclă nesfârșită.

Acolo sălășluiau toate bucățile sufletelor ce experimentaseră vreodată abandonul și respingerea. Toate acele aspecte care se simțiseră nedemne de a trăi și se autocondamnasera la o eternitate de coșmar.

Apoi, văzu cum pereții peșterii încep a se sparge și văzu cum prin găurile noi create intrau Ei, Noi cei din viitor, generațiile ce reușiseră să găsească calea de scăpare, eliberarea din ciclul suferinței și al osândei eterne.

Ei, Noi cei care eram plini de iubire și înțeleseserăm că suntem o singură viață, un singur organism, intrasem în iad ca să ne eliberăm părinții și strămoșii. Intrasem în iad ca să ne recuperăm toți camarazii, toate aspectele noastre respinse și abandonate.

– Ne-am întors după voi. Nu rămâne nimeni în urmă. Am găsit căile de eliberare. Suntem alături de voi. Singurătatea s-a terminat.

Durerea ei se diminuă până ce dispăru complet. Cu fiecare respirație pieptul i se relaxă din ce în ce mai mult până ce tot trupul ei devenise o respirație.

El era acolo, o conținuse perfect, îi fusese alături în toată această călătorie. O călătorie pe care nu ar fi putut să o facă de una singură.

Ușor ușor, iadurile și purgatoriile se goleau iar rănile umanității se vindecau. Iadurile și purgatoriile se închideau odată pentru totdeauna.

Soundtrack (click aici): Zara feat. Jivan Gasparyan – Dle Yaman

Samsara

Samsara Wheel 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s