Obligație. Plăcere. Obligație. Plăcere.
Lupta între obligație și plăcere.
Ce luptă? E doar în mintea mea?
De ce lupta asta?

Stau lângă foc…focul arde, mă încălzește, mă simt bine. Focul se termină.
Mă ridic să aduc lemne noi?
Oboseală…simt toropeală în adâncul oaselor acestora bătrâne. Aș adormi aici lângă foc, dar focul trebuie hrănit ca să mă încălzească.
Sunt doar cu focul… dacă eu adorm cine are grijă de foc ca să mă încălzească și să mă odihnesc până dimineață? Aș face cu rândul, dar sunt doar cu mine.

Am obligația de a face focul dacă vreau să supraviețuiesc?
De ce mă gândesc la asta? Îmi place să fac focul… Ador să fac focul. Și atunci de ce simt obligația să întrețin focul?

E doar în mintea mea?

Așa am auzit la alții… așa am văzut la alții… așa trebuie să fac și eu dacă face toată lumea… să îmi duc crucea?

Dar dacă schimb? Dacă închid ochii și lumea de la care am auzit că așa trebuie să fac, dispare? Dacă toate vocile din capul meu dispar? Dacă și eu dispar? Ce rămâne?

Beatitudinea asta …. Am murit? Oare am murit? Beatitudinea asta …. Oare am trăit vreodată? Totul pare că a fost un vis… Numele meu, viața mea, familia mea, prietenii mei … de aici de unde privesc, pare că au fost și ei doar gânduri, pare că am fost și eu doar un gând gândit de …. beatitudinea asta.

O secundă se transformă într-o eternitate.

Simt frig acum. Dacă mi-e frig sigur nu am murit…

Încătușarea asta în obligația de a face lucruri. De a mă trezi la o anume oră, de a îmi duce copiii la școală, de a asigura că au ce să mănânce, de a asigura că am cu ce să plătesc întreținerea. De a-i înveli noaptea ca să nu le fie frig. De a le asigura viitorul. Și diminețile în care oboseala e încă prezentă în oasele mele. Iar eu o iau de la capăt cu obligațiile…

Simt obligația să car toată lumea în spate…. ca și cum oamenii sunt lipsiți de putere iar eu trebuie să am grijă de ei.

Ca și cum ceilalți au slăbiciune iar eu putere… ce mărunt din partea mea să nu le dau altora voie să descopere că și ei au puterea lor … și atunci … eu ce mai fac … ce mai car în spate?

Închid ochii din nou, focul arde mocnit. Viața are grijă de mine. În clipa asta perfectă viața are grijă de mine și pot să adorm. Până o să sune mâine ceasul să o iau de la capăt cu o zi a cârtiței?

Dar dacă schimb? Dacă găsesc că tot ceea ce fac îmi produce plăcere? Îmi aduce satisfacție? Îmi aduce motivație? O să pară egoism? O să fie arătat cu degetul?

Atunci aș fi un spirit liber…. ce fac cu atâta libertate? Ce fac când aflu că viața are toate sensurile? Mă întorc la obligație? Mi-e frică oare de libertate?

Pot să mă trezesc să îmi duc copiii la școală și să simt libertate?

Da… pot. Pentru că schimb. Schimb tot ce am învățat. Dezvăț ce am văzut la alții, dezvăț ce am auzit la alții, dezvăț tot… în beatitudinea asta ….

Beatitudinea asta mă învață … că natura mea e …. beatitudine …. orice furtuni aș întâmpina …. centrul meu rămâne etern în această … beatitudine

Iar focul arde să aibă grijă de mine.
Iar eu ard să am grijă de mine.
Iar viața arde să aibă grijă de mine.

Și
…
E
…
Plăcut…
…
Să îmi dau voie ….
Să simt
…
Plăcerea de a FI

Am voie să simt plăcere? Am voie să mă bucur pentru că … Sunt?

Am pus crucea pe foc. O să ardă toată noaptea și o să mă încălzească.
Descătușat.

Soundtrack (click aici): Asura – Forefathers