Omul căzu adânc în vis lucid.

Se plimba printre gânduri, voci, imagini cu oameni necunoscuți lui. O bătrână ce rânjea formidabil în timp ce vindea semințe și ciubucuri. Un bărbat care aduna frunze uscate într-un morman pentru a le da foc. Un copil cu un balon roșu în mână.

În altă încăpere, o mulțime de forme care reprezentau fricile lui. O cobră albă, uriașă, care aștepta să fie privită în ochi, fără teamă, ca pe un gardian ce păzea secretul forței vitale. O cobră aliat, ce avea să îl ducă pe tărâmul cunoașterii.

Apoi el, stând pe pământ, adunând în palmele sale țărâna din care făuri o formă. Când forma fu desăvârșită suflă asupra ei și o puse apoi la poalele unui brad copil.

– Mergi în locul în care se adâncesc mințile.

Un câmp uluitor de idei abstracte, de semințe ce așteptau cuminți la coadă pentru a germina, pentru a prinde rădăcini într-o minte fertilă și pentru a se manifesta.

Căzu în gol printr-un tunel alb bizar, făcut din solzi, un zid ce îl ținuse prizonier în propria sa minte. Cădea în gol în lumină.

În cel mai adânc loc în care putea ajunge era o lumină caldă ce îl împresura și îl făcea să aibă încredere. O lumină care dizolva orice îndoială ar fi avut vreodată, o lumină care dărâma zidul în care își închisese mintea cu mii de ani în urmă.

În locul în care mințile se adânceau era această fântână cu izvor nesecat de inspirație. Originea.

Soundtrack (click aici): Tom Day – Who We Want To Be