– Ești cea mai frumoasă! Știi asta?
Copila se uită la doică cu ochi lucizi, stărui puțin apoi spuse:
– Nu vreau să fiu cea mai frumoasă! E prea greu să fiu cea mai frumoasă, o să fie nevoie să alerg mereu ca să îmi păstrez poziția și o să sfârșesc ca vrăjitoarea din Albă ca Zăpada!.
Doica zâmbi.
– Atunci, ești cea mai deșteaptă!
Copila era încântată, însă după o vreme lăsă ochii în pământ și spuse:
– Nu vreau să fiu nici cea mai deșteaptă! O să fiu mereu cu ochii în jur să observ dacă ei sunt mai deștepți ca mine!
– Bine. Dacă nici așa nu vrei… atunci ești cea mai cuminte fată!
Copila se îmbujoră.
– Asta chiar nu vreau! Cine vrea să fie cel mai cuminte? Mamă… cred că oricât de cea mai frumoasă, deșteaptă sau cuminte o să fiu, în același timp o să fiu cea mai nefericită. Copila se întristă.
– De ce spui asta?
– Pentru că a fi “cel mai” presupune întotdeauna că mai există cineva care e mai puțin și că există pericolul ca cineva să fie mai mult. În felul ăsta o să uit de mine și o să mă limitez mereu la ceilalți. Uitând de mine o să devin cea mai nefericită. Nu se poate o extremă fără cealaltă extremă. În plus…. cred că nu îmi place competiția deloc…. mă face mereu să demonstrez ceva cuiva. Ce am de câștigat? Premiul de cea mai bună?
Doica mângâie obrajii fetei.
– În cazul asta ești înțeleaptă!
Copilei îi străluciră ochii.
– Uneori.
Copila ascultă cu atenție ce îi șopteau vrăbiuțele și vântul.

‘Memories’ at Pont Grandfey | Daniel Waples & Flavio Lopez – Handpan + Violin