Erau suficiente câteva cuvinte ca să îi facă pe oameni să îi cumpere iluziile. Asta era cererea, el le oferea celorlalți ceea ce ei își doreau. Știa bine ce face și i se părea aproape amuzant cât de ușor puteau fi manipulate mințile umane. Cheia manipulării era dorința. Locul prin care își făcea intrarea. Însă vânzătorul de iluzii vindea nimic.

Vindea nimic. Iar nimicul pe care îl vindea era neprețuit, căci în nimicul acela fiecare cumpărător se regăsea pe sine. Cu ochii strălucitori și vocea caldă, vânzătorul avea grijă ca fiecare cumpărător să o ia pe drumul potrivit lui.

Își asumase rolul cu totul și îi făcea pe oameni să creadă că o să se aleagă cu bogății imense care o să îi facă faimoși, stele printre stele. Doar le reamintea că în nimic se află totul.

Când l-am întâlnit prima dată părea plictisit de joacă și drept urmare își trăia viața la intensitate maximă. Zbura cu 300 de kilometri la oră din iluzie în iluzie. Ce îl plictisea era simplul fapt că știind ceea ce face, iluziile încetaseră să-i provoace plăcere. Îl deranja din când în când jobenul pe care îl purta pe cap și părea că uitase că și jobenul era o iluzie, dar avea să-și aducă aminte curând.

Întâmplarea a făcut să am la mine o pasăre colibri – făurită în centrul unui Soare – care își căuta un partener și astfel am făcut-o cadou vânzătorului de iluzii. Avea să îi aducă ceea ce Vânzătorul de Iluzii își dorea cu adevărat în adâncul inimii sale. Căci acolo își găsise locul pasărea colibri.

Soundtrack (click aici): Alma – Avalanches (feat. Sound Remedy & Kill Paris)