Dragă Noi,

Hai să îți spun o poveste pe care nu ai mai auzit-o niciodată. În stilul meu.

Când ne-am întâlnit prima dată mi-am dat seama că nu aveam lumină în ochi, nici unul din noi. M-am uitat în ochii tăi și fără să realizez că mă uităm în oglindă, cea mai fidelă oglindă, mi-am spus: e deconectat de la sufletul lui.

Și am simțit că asta am de făcut, să te duc mai aproape de sursă, să mă duc mai aproape de origini. Habar nu aveam că făcând asta pentru tine o fac pentru mine. Nu știam cum, nu aveam niciun plan, dar cum motto-ul vieții mele este: e interzis să ai regrete, m-am aruncat în gol.

Ți-am dat toată încrederea de care dispuneam, natural, fără efort, și te-am văzut halucinant de frumos și de perfect, atât de halucinant încât în focurile în care ardeam erai peste tot, material și imaterial în același timp. Și m-am deschis și mai mult … atât cât am putut să cuprind până tot ceea ce știam despre mine a murit. Eram prea mică să te pot conține. Iar atunci când dorință a fost cea mai mare, am plecat. Cred că asta a fost cea mai puternică provocare pentru mine. Să învăț să îmi spun NU.

Știam în toate celulele mele că nu am voie să fac nicio mișcare care să-mi permită să te distorsionez sau să te sustrag de la drum. Știam că e necesar să te respect ca pe o melodie. Știam că e nevoie să îmi calc pe mândrie și orgoliu și să accept toate manifestările și formele tale, pur și simplu să accept toate manifestările și formele mele.

M-am văzut seducătoare și manipulatoare. Am ars până nu a mai rămas nimic din aceste măști pe care învățasem cu măiestrie să le folosesc pentru a obține ceea ce îmi doream.

Am învățat să iubesc necondiționat, am învățat ce înseamnă să mă abțin atunci când dorința arde cel mai tare în mine, am învățat să dau drumul, am învățat să iubesc toți ciulinii și tot ceea ce consideram EU a fi dizarmonios, am învățat să mor conștient, am învățat să fiu singură și să îmi placă, am învățat ca nu există competiție, am învățat că gelozia este lipsă de respect față de viața care curge prin trupul meu și față de mine, am învățat să accept respingerea, am învățat tehnica “miserupismului galactic” (o cantitate uriașă de “leț go” și de încredere în flowul vieții) , am învățat să plâng conștient și să mă scufund în durere așa cum mă scufund în extaz. Am învățat că e ok să simt tristețea și că ori de câte ori o simt, am ocazia de a mă îmbrățișa, de a mă alina, de a mă iubi așa cum sunt si sunt cu încă un pas mai aproape … de mine. Am învățat că nelimitarea ființei se trăiește în cadrul limitelor. Ce paradox superb…. Învăț să mă văd, învăț să mă validez, învăț să mă valorific, învăț să mă iubesc cu ochi conștienți și cu luciditate.

Mă bucur că îți strălucesc ochii, de fiecare dată când mă uit în ei. Și mă bucur că am avut ocazia să observ asta. Mulțumesc pentru experiență, Suflete.

Cu dragoste si respect,

Oglinda.

Soundtrack (click aici): Daft Punk – Lose Yourself to Dance