Teoria Haosului Urban

Sunetele se jucau în urechile lui. Stătea pe marginea podului și se uita la fluxul de mașini ce-i curgea pe sub picioare. Undeva a baza podului un desen cu o spirală, pe o clădire, un chip virtual.

Avea o constantă stare de visare lucidă și reușea cu greu să se conecteze cu lumea din afara lui și să intre în povești. Atât de mulți oameni care se mișcau în colo și în coace cu un aparent scop. Ceva, îi atrăgea pe toți în același loc și la aceeași oră și îi făcea să traverseze la culoarea verde a semaforului. Unii veneau dintr-o parte și se intersectau cu ceilalți în mijlocul străzii. Fiecare punct care se mișca avea povestea lui, fiecare punct care se mișca avea un motiv aparent personal pentru care traversa strada fix în acel moment și la acea oră, însă văzut de sus, de pe pod, era ceva mult mai mare care mișca fiecare omuleț de pe trecerea de pietoni. Fluxuri urbane. Din când în când era câte un punct care transporta energie minimă și un punct care transporta energie maximă și cele două se întâlneau și se ciocneau pentru a egaliza tensiunile. Puteau fi doi pietoni sau puteau fi foarte bine două mașini, sau o mașină și un stâlp, erau multiple posibilități de egalizare a tensiunilor.

Îi plăcea să observe. Observatorul era rolul lui preferat. Martorul tăcut al vieții, cel care privește toate scena și are implicare minimă. Acționa doar atunci când simțea că acțiunea sa este aliniată cu Sursa cea mai profundă, cu Marele Atractor. Nu-i plăceau intermediarii, nu îi plăcuseră niciodată intermediari și atunci mergea întotdeauna la sursă pentru a afla informația dorită și asta o făcea prin experiență proprie. Nu avea altfel cum să afle fără să aibă și experiența răspunsului la întrebarea pusă. Însă învățase să își aleagă cu mare atenție întrebările pe care le punea.

O parte din viața lui o petrecuse explorând spațiul cosmic, uitându-se la stele și imaginându-și că fiecare om este o stea, apoi fusese curios cum se comportă stelele întrupate și începuse să privească oamenii, era un număr fix de scenarii, cu multiple variațiuni, însă în general era un ritm care se repeta. Din când în când apărea câte o rupere de ritm ce atrăgea după sine o schimbare. Cheia era ruperea ritmului în melodia umană la momentele potrivite, când spațiul dintre notele muzicale permitea intervenția. Și intervenția era posibilă.

Ascultă ritmul melodiei din urechile sale, se apropia momentul în care putea să intervină, se uită la mașinile de sub picioarele sale, închise ochii și făcu saltul la momentul perfect, în tonul perfect, schimbarea fusese inițiată.

Soundtrack (click aici): Man Of No Ego

db7752c981346aa399f7e8a223459eb3

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s