Despre o inimă care bate

Prolog

 “Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da”.

O lumină albastră în faţa ochilor ei care plutea de la un copac la altul. Scutură din cap de câteva ori, însă lumina nu dispăru. Un fior rece îi străbătu şira spinării şi îşi simţi corpul electrizat. Acum erau două lumini albastre de dimensiunea unui greph care se învârteau într-un dans spiralat una în jurul celeilalte, energia feminină în perfect echilibru cu energia masculină. Dintre ele apăru o a treia sferă de lumină. Era mai mică iar culoarea era mai deschisă.

“Lumina naşte lumină.”

“Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da.”

Se lăsă pe spate şi privi cerul. Nimic nu era aşa cum îşi aducea aminte. Nimic nu era cum i se spusese că este. Totul era mult mai mult decât şi-ar fi putut imagina cineva vreodată.

“Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da.”

Inima şi ritmul ei precis. Întreg trupul îi era o armonie de sunete, o melodie a creaţiei.

– Dă-mi cel mai fin auz din câte există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să aud.

Din nou, fiorul electrizant îi străbătu şira spinării, era confirmarea ei că cererea i-a fost aprobată. Simţi cum se afundă în covorul moale de frunze şi devine una cu pământul, din ea izvorau acum toate apele planetei, în ea îşi găseau somnul toate trupurile lumii, în adâncurile ei se făureau diamantele şi pietrele preţioase, în creuzetul iubirii sale îşi găseau sfârşitul şi începutul toate formele ce au existat şi vor exista.

– Dă-mi cea mai clară vedere din câte există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să văd.

Închise ochii şi văzu. Văzu cum se afla dincolo de timp şi de spaţiu, văzu cum se întinde la infinit şi cum ia forma unei coli de hârtie pe care se desenează toată existenţa. Văzu că ea era cel care desena, ea era însuşi desenul şi ea era cel care dăinuia în eternitate dincolo de moarte.

“Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da.”

– Dă-mi cel mai adevărat simţământ dintre toate cât există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să simt.

Îşi îngropă mâinile în ţărână şi simţi cum viaţa îi părăseşte trupul şi o nouă viaţă ia naştere în el. O altfel de viaţă şi totuşi aceeaşi viaţa, dar viaţa aceasta avea gustul dulce ca nectarul şi parfumul cel mai rafinat. Această nouă viaţă cuprindea dimensiuni noi şi neexplorate de o frumuseţe răpitoare care se armonizau într-o melodie ce nu putea fi auzită decât de cel mai fin auz.

“Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da.”

– Dă-mi cea mai înaltă percepţie pe care o pot avea acum despre lume, despre viaţă, despre tot.

Dintr-o dată în faţa ochilor ei Totul curgea, Totul se mişca, Totul respira. Culorile erau vii. Culorile curgeau şi se amestecau una cu cealaltă. Peste tot în jurul ei erau tipare geometrice minuscule ce se împleteau unele cu altele în diverse forme.

Îşi ridică mâinile în faţa ochilor şi văzu ca trupul ei era făcut din lumină, fiecare celulă avea formă de diamant. Toată această energie pe care o percepea era în mişcare. Nimic în jurul ei nu era static. Nu exista nimic care să stea pe loc. Pomii respirau, putea sesiza cu o mare uşurinţă cum trunchiurile şi frunzele se dilatau şi se contractau. O continuă mişcare de deschidere şi închidere în faţa Fluxului. 

Soundtrack (click aici): Entropy – Nigel Stanford

abstraction_line_color_forest_trees_fantasy_fire_flames_dark_mood_artwork_art_photoshop_psychedelic_1920x1200

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s