Plecase departe. Plecase departe de viața lui pentru a-și lua o pauză și pentru a se clarifica. În el se duceau bătălii, se simțea prins între sisteme de credință ce îl strângeau în menghină. O mulțime de posibilități și nicio alegere. Nu mai știa ce e adevărat și ce e fals pentru că toate erau false și adevărate în același timp. Și când se simțea în felul ăsta, când în el se duceau bătălii între minte și ceea ce simțea, alegea să plece departe și să se detașeze. Să se dezumanizeze o perioada pentru a ieși din confuzia chimicalelor care reacționau în corpul lui.

Viața lui în solitudine era simplă, știa clar ce are de făcut și cu cine are să se întâlnească, care sunt pașii de urmat. Viața lui în împărtășire era mult mai complexă, pentru că erupeau din el toate emoțiile umane posibile. Tot ce trăise până atunci, tot ce-l sufocase vreodată și tot ce îi provocase durere.

Viața împărtășită îl obliga la intimitate, iar intimitatea, deschiderea și vulnerabilitatea îi aduseseră multă durere, pentru că visa mult și crea lumi care apoi se năruiau, lăsând copilul singur în fața unui val de emoții pe care îl gestiona cu greu.
Preferase în felul asta să plece. Ca să își clarifice lucrurile. Să fie lucid. Se alesese pe el și spusese NU tuturor iluziilor ce-i promiteau paradisul.
Din când în când făcea un foc mare în care arunca toată confuzia, în care se arunca cu totul și ieșea nou și clar.

Știa că nu știe nimic, știa că știe totul.

Știa că nu știe nimic, știa că știe totul.

Știa că nu știe nimic, știa că știe totul.

Soundtrack (click aici): Travis A. King – Dark Matter