Mai existau situații care încă redeschideau vechile răni. I se părea că de fiecare dată când permitea să se întristeze ori să se înfurie din pricini exterioare își cedează puterea personală. Și atunci își făcea apariția Ea. Kali. Zeița Timpului și a Morții.
Acum era unul din acele momente când Kali era în trupul ei. Pe cât de mult iubea, pe atât de mult distrugea. Iubirea și distrugerea creșteau direct proporțional una cu cealaltă.
Își puse muzică în urechi și zbură în Cosmos, departe de locul în care se afla. Durase ani de zile până ce învățase să o stăpânească pe Kali, dar o conținea și nu putea să îi nege existența pentru că și-ar fi negat propria existență. Așa că îi dădea ceea ce îi aparținea,  având însă grijă să nu îi mai lovească pe cei care îi oglindeau rănile și nici pe sine.  Departe în Spațiu, îi permitea lui Kali să înghită planete, îi permitea lui Kali să ciocnească galaxiile unele de celelalte în ritmuri muzicale. Îi permitea lui Kali să creeze haos în jurul ei, îi permitea lui Kali să îi dea putere.  Putere ce vindeca vechile răni până ce ele erau complet închise. Asa funcționau lucrurile.O dansa pe Kali și îi onora darurile cu care venea de fiecare dată. Recunoștea că plăcerea distrugerii era uriașă, plăcerea pe care o obținea văzând cum se năruie lucrurile în jurul ei. Asta îi aducea perspectiva continuității. Kali o ajuta să evolueze, transformând tot ce era vechi și nu-i mai servea.
După ce Kali își încheia ciclul, ea putea să dea naștere la ceva nou… dădea naștere la noi galaxii, noi armonii… cu iubire și devotament…până ce apărea o dizarmonie și atunci Kali…

Soundtrack (click aici): Phaxe – Angels of Destruction (Neelix Remix featuring Caroline Harrison)