Etherium si Opera de Artă

Se trezise pe planeta asta ciudată pe care nu o înțelegea.

Nu știa cum ajunsese aici, își amintea ca prin vis un tunel plin de sfere luminoase care se dădeau pe topogan. Apoi… puf! Se trezise într-un loc pe cât de ciudat pe atât de magic. Se numea om, un nume simplu și ușor de pronunțat pe care îl reținuse repede, apoi se derulaseră ca într-un film, cu rapiditate mare, o mulțime de imagini în care ea era prezentă dar în care uitase că e prezentă, un paradox. Putea vedea clar două căi care se întâmplaseră simultan în viața ei, una în care ea trăia pe pilot automat o mulțime de experiențe umane fiind identificată profund cu ele și o altă cale în care ea era mereu prezentă cu ea și o îndemna pe cea care funcționa aproape automat să meargă mai departe și să aibă încredere.
Era entuziasmată și în același timp speriată de magnitudinea forțelor de pe acesta planetă în care unii se hrăneau cu alții. I se părea o stupizenie, știa că există o mulțime de alte moduri în care să se hrănească, cum ar fi cu razele soarelui care hrăneau și plantele și cu apa care era din abundență pe planeta albastru-azuriu.

Nu era singură, întâlnise în drumul ei un bătrân care se oferise să îi fie ghid. El era altfel, el știa chestii multe despre cum funcționează planeta și era de multă vreme aici, de mii de ani, de la începuturile planetei. Era obișnuit că unii se mănâncă pe alții și îi explicase cu blândețe că nu-i nicio scofală și că face parte din regulile acestui tărâm. Fusese tare necăjită și astfel îl rugase să o ajute să înțeleagă ce înseamnă să fii om și cum ajungi cel mai repede să fii OM. O învățase regula de bază-“Acceptă totul așa cum este, acceptă toate experiențele așa cum sunt și observă ce daruri primești din fiecare experiență. Învață să culegi din ele doar ce te face să crești.”
Apoi într-o zi îi spusese cu zâmbetul lui cald: “Este important să știi că ești o operă de artă. Din vârful unghiilor de la picioare, la cel mai lung fir de păr de pe cap, până în profunzimea sufletului tău. Toate ființele sunt opere de artă. Toată viața este o operă de artă. O uriașă simfonie. Asumă-ți faptul că ești o operă de artă și văzându-te pe tine în felul acesta, o să îi vezi și pe ceilalți oameni ca pe opere de artă indiferent de experiențele și poveștile pe care le trăiesc….fie ei cerșetori, împărați, criminali, bogați, săraci, bolnavi, conducători. Este multă frumusețe în viață care așteaptă să fie recunoscută și observată căci pentru asta a fost creată. Te afli aici că să privești lumea prin ochii Arhitecților.”

Înțelesese atunci că ea este bătrânul care îi vorbește cu atât de multă înțelepciune. Înțelesese atunci că ea este fiecare piatră și fiecare strop de apă. Înțelesese că ea este în ochii fiecărui trecător. Înțelesese că ea este fiecare celulă a corpului ei. Înțelesese atunci că ea este întreg Cosmosul care se cristalizează în cea mai intimă manifestare. Forma.
Iar acum cu noua perspectivă, viața avea gust de vată pe băț și mere glazurate.

(click aici) Soundtrack: Ludovico Einaudi – Time Lapse

602516_258426140940385_1340236365_n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s