Avea o ascunzătoare secretă. De fiecare dată când vroia să fie doar cu el se retrăgea în acest loc. Intra într-o scorbură și acolo era o poartă potrivită pentru mărimea sa, care deschidea un tărâm magic plin de flori frumos colorate pe care nu le rupea niciodată. Acolo era copil, acolo era esență pură și inocență lipsită de griji,  trăind în armonie totală. Acolo vorbea cu fluturii și fluturii se puneau mereu pe nasul lui și îl salutau. Stătea ore în șir și privea Soarele ascultându-i poveștile și primind învățăturile sale, căci el era fiul Soarelui. Soarele îl învățase că fiecare om are o scorbură a lui în care poate să intre și să se scalde în lumină și căldură dar că oamenii uitaseră unde e intrarea în scorbură așa că el avea misiunea de a le arăta celor pe care îi întâlnea pe drum unde e locul în care se află cea mai prețioasă piatră, locul în care fiecare putea să vorbească cu fluturii și să privească florile- locul în care Cerul și Pământul se întâlnesc în echilibru perfect – în inimă.
Aducea multă bucurie și curaj celor pe care îi întâlnea reamintind fiecăruia că sunt Fii Soarelui și ai Iubirii. Vindeca inimi frânte și suflete rătăcite prin joacă. Bătrânul Soare strălucind într-o inimă de copil, prin ochii unui adult, veșnic prezent, cântând un cântec ancestral, de la începuturile vieții. Cântecul Inimii.

(click aici) Soundtrack: Song of Fire