Ce să fac? Ce să fac?
Am rămas așa, pe nepusă masă, fără “obiectivul” iubirii mele.
A dispărut într-o noapte. Atât a fost nevoie ca să dispară. Îl tot caut și nu îl găsesc. E ca și cum s-a evaporat. M-am uitat pe măsuța de cafea să văd dacă l-am lăsat acolo. Nu.
M-am uitat apoi sub măsuța de cafea să văd dacă l-am lăsat acolo. Nu.
Am căutat în toate sertarele și printre toate hainele purtate. Nu.
În cutia poștală? Nu.

Apoi am mers în grădină și l-am căutat pe sub frunze și prin iarbă. Nimic….
Am mers la galerii de artă, poate-poate o fi ascuns prin vreun tablou. Degeaba…
Offf. Se întâmplă din nou?
Am mai trăit asta?
Mi-e cunoscut….
După ce obiectiv alerg acum? Către ce stea mă îndrept?

S-a mai întâmplat … ca … mintea mea să se agațe de un “obiectiv” al iubirii și să trimită atenția în direcția respectivă. N-a contat că e un om, o plantă sau un animal. Sau poate un telefon mobil alb cu butoane senzuale și ecran sensitiv. Asta a venit la pachet cu ceva dramă și cu ceva vise cu cai verzi fluorescenți, simpatici ei așa în deziluzia lor…

Acum… nu mai e și eu nu știu ce să fac cu toată energia asta a iubirii. Nu știu în ce direcție să-mi trimit atenția și încotro să-mi dau energia…. Ce dilemă Existențială!
Citesc prin cărți scrise de mari maeștri iluminați ca felinarele, să mi-o dau mie dar … până și eu am dispărut … până și eu m-am evaporat.
Ce să fac? Ce să fac?”

…. Și atunci …. Când vântul a deranjat oglinda apei în care Narcis se privea …. și s-a așternut tăcerea ….

A găsit!

A găsit că iubirea n-avea nevoie de obiective sau obiecte ci de o minte liniștită prin care ea să … curgă…

Soundtrack (click aici):  Ludovico Einaudi-Nuvole Bianche (White Clouds)