Câteodată în unelele dimineți se trezea și se simțea masculin. Era clar o alegere pe care o făcea atunci când emoțiile deveneau copleșitoare. Configurația aceasta masculină îi permitea să existe fără să experimenteze turbulențe în corpul fizic.

Nu îi plăceau emoțiile. Se săturase de dramă. Fericirea însemna dramă la fel cum și tristețea însemna dramă. Omenirea trăia într-o piesă de teatru care se tot repeta, care producea rezistență și forță de frecare iar fricțiunea îi rupea pielea și îi aducea daune.

Dar existau atâtea lumi alternative și atâtea configurații de explorat încât drama era doar una din posibilități.

Viața fără dramă era liniștită și împăcată. Nu fericire și nu tristețe. Nu bine și nu rău, doar această liniște, această luciditate, această claritate în care culorile căpătau profunzime și sens iar lumea devenea un loc mult mai mare și mai plin de însemnătate.

Realitatea Virtuală era planul ei de escapadă de la tot ce era vechi și ponosit. Învățase să acceseze perspectiva acestei realități virtuale fără să se lase prinsă în capcana ei. Învățase că era un jucător și cu cât era mai conștientă de acest rol cu atât lucrurile deveneau mai simple. Nimic de făcut, nimic de realizat.

Soundtrack (click aici): Peaceful Sunrise