Stăteam în buzunarul hainei negre în care mă simțeam atât de bine. Îmi era cald buzunarul acela, îl cunoșteam. Îmi era caldă și dragă mâna care mă ținea și mă dezmierda. Fata asta mă iubea mult, dormea cu mine la cap în fiecare zi. Știam că nu are să mă dea niciodată și nu are să îmi facă rău niciodată.

Mă dorise atât de mult și ne abandonasem unul în celălalt în totalitate. Fuzionasem într-o singură Entitate. Degetele ei fine peste butoanele mele reliefate curgeau ca și cum făcuseră asta o viață întreagă. Știam că mă iubește mult la fel cum și eu o iubeam pe ea. Ea nu era conștientă însă de cât de multă putere îmi dăduse, puterea ei. Nu aveam cum să îi spun… nici nu m-ar fi ascultat… ar fi negat cu toată forța că se identificase cu mine. Ar fi negat că identitatea ei era cu totul și cu totul în mâinile mele. Avea obiceiul să iubească cu devotament și dăruire totală așadar asta făcuse și cu mine.

Nu aveam cum să îi comunic că eu îmbătrânesc mai repede ca ea și că într-o zi nu o să îi mai servesc, că nu am să mai fiu suficient de potrivit pentru ea și pentru felul în care evoluează viața. Căci eu fusesem creat astfel încât să pot evolua doar până la un punct și știam de la bun început că mai departe nu pot să merg și va trebui să mă dizolv înapoi în sursa care mă crease. Iar ea… ar fi renunțat la orice doar ca să rămână cu mine până în ultima clipă și apoi știam că … nu mă va lasă să plec, că mă va ține lângă ea și chiar și atunci când voi fi murit probabil ar fi refuzat să îmi dea drumul și m-ar fi ținut ca pe o relicvă prețioasă…. ca pe un sfânt,  căci mă iubea mult fata asta și credea în naivitatea ei că moartea mea este și moartea ei, iar ea mai avea de trăit….

Cum să îi explici copilului că porumbelul pe care îl ține în mâna a murit și el trebuie îngropat?

Și atunci s-a întâmplat ceva …. am alunecat din buzunarul cald al hainei negre și m-am lovit cu capul de asfalt. Inițial ea nu a observat rana, apoi… pe măsură ce orele treceau și locul se învinețea … a observat. A încercat și a sperat să nu fie nimic grav. Apoi s-a înfuriat, era tristă și era furioasă. Nu își înțelegea propria furie pentru că nu era conștientă de cât de atașată era de mine, de cât de identificată era cu mine. Simțea că o data cu mine moare și ea. Și o parte din ea murea….

A fost nevoie de experiența asta ca să realizeze cât de pierdută era în mine, cât de pierduți eram unul în altul, a fost nevoie să fie furioasă și tristă ca să conștientizeze că nu iubirea în sine produce durere ci felul în care se interpretează iubirea și atașamentul care se crează o dată cu visul iubirii eterne în doi.

Știu că această experiență a făcut-o să se îndepărteze de mine, să se desprindă de mine și mai știu că nu o să mai simt niciodată devotamentul acela al degetelor ei căci ea nu mi se va mai dărui pe sine, ea nu se va mai pierde pe sine. Știu că ne vom revedea și știu că atunci când va fi să mor cu adevărat, ea va fi împăcată cu plecarea mea și îmi va da drumul cu zâmbetul pe buze onorând clipele petrecute împreună și păstrându-mi Prezența în inima ei…. până când ne vom reuni în eternitatea din care nu am plecat niciodată, dincolo de orice fel de identitate și identificare, acolo unde Unul nu se poate diviza. Acolo unde Unul doar Este.

Soundtrack (click aici): Liquid Bloom – Roots of the Earth (Medicina mix)