Pe aripi de fluture

Cuțitul înfipt în spate, sub omoplatul drept îl jena. Nu ajungea la el să îl scoată iar oamenii pe care îi rugase să îl ajute nu vedeau nimic.

Mergea așa de câteva vieți. Oprindu-se din loc în loc să se odihnească, cu ochii întredeschiși, dormind iepurește și stând de veghe mereu. Într-una din seri observase că jena era însoțită de tristețe și că această tristețe avea și formă, forma unui bumerang.

Purta în spate, o rană de trădare, un cuțit înfipt în spate de un om în care avusese încredere totală, de o ființă tare dragă lui care îl mințise. Și de atunci, de fiecare dată când încerca să aibă încredere în câte cineva, se întâmpla același scenariu, ca un film prost pus pe repeat.

Într-o zi, obosit și extenuat, ajunse într-o grădină. Imediat ce se puse pe iarbă adormi și se odihni prima dată după multe vieți. Femeia care se îngrijea de grădină îl lăsă să doarmă și veghe asupra somnului lui. Îi văzu zbaterea și durerea căci omul vorbea și striga, în timp ce visa povestea trădării iar și iar. Atunci femeia îi atinse spatele și îi șopti în ureche:

– Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta și să suferi atât de mult. Îmi cer iertare în numele tuturor celor ce te-au trădat și te-au neîndreptățit vreodată. Și te iert în numele tuturor celor pe care i-ai trădat și i-ai neîndreptățit prin durerea ta. Lasă aici, în pământ durerea, nu o mai căra cu tine, nu o mai da altora. Dă-o pământului, căci pământul știe ce să facă cu ea.. Timpul durerii s-a scurs.

Simți cum trupul omului se relaxează sub atingerea ei și cum fața lui se luminează. Apoi îl mângâie blând pe cap.

– Ai ajuns acasă.

Omul visa un vis nou. Visa că e liber de durere și că zboară pe aripi de fluture înapoi către inima lui care se întregise.

Soundtrack(click aici) Peia “Machi” from Four Great Winds

Bald is beautiful

Transparentă

N-aveam habar că atunci când o să îmi arunc chiloții la gunoi am să mă arunc pe mine de pe tine și pe tine de pe mine. Dar s-a întâmplat așa… și odată cu chiloții mei au plecat și toate lucrurile care erau false între noi, care erau false în tine și care erau false în mine.

Dacă știam că e atât de simplu i-aș fi aruncat mai demult.

În ziua în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am rămas transparentă în fața ta. Să mă vezi în toate adâncimile și înălțimile mele, în toate mările și toate câmpiile în toate oceanele și în toți munții. Cu râsul și lacrima și focul și apa și albul și negrul și yinul și yangul. Sensibilă precum fulgul și puternică precum diamantul. Făurită în mijlocul pământului și însuflețită în ceruri.

În noaptea în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am pornit pe un nou drum, goală. Unii au spus că sunt nebună iar alții m-au felicitat. Am trecut pe lângă toți ca o autistă, știind că și denigrarea și lauda au aceeași greutate și că în ochii vieții sunt efemere amândouă și nu țin de foame sufletului.

În dimineața în care mi-am aruncat chiloții la gunoi am avut curaj să mă las privită de acei ochi lipsiți de judecată care m-au inundat cu iubire și să mă las sărutată de acele buze care cunoșteau Adevărul Nostru.

Soundtrack (click aici): City of the Sun – “Second Sun”

dela

Artwork: DELA

 

Locul în care se adâncesc mințile

Omul căzu adânc în vis lucid.

Se plimba printre gânduri, voci, imagini cu oameni necunoscuți lui. O bătrână ce rânjea formidabil în timp ce vindea semințe și ciubucuri. Un bărbat care aduna frunze uscate într-un morman pentru a le da foc. Un copil cu un balon roșu în mână.

În altă încăpere, o mulțime de forme care reprezentau fricile lui. O cobră albă, uriașă, care aștepta să fie privită în ochi, fără teamă, ca pe un gardian ce păzea secretul forței vitale. O cobră aliat, ce avea să îl ducă pe tărâmul cunoașterii.

Apoi el, stând pe pământ, adunând în palmele sale țărâna din care făuri o formă. Când forma fu desăvârșită suflă asupra ei și o puse apoi la poalele unui brad copil.

– Mergi în locul în care se adâncesc mințile.

Un câmp uluitor de idei abstracte, de semințe ce așteptau cuminți la coadă pentru a germina, pentru a prinde rădăcini într-o minte fertilă și pentru a se manifesta.

Căzu în gol printr-un tunel alb bizar, făcut din solzi, un zid ce îl ținuse prizonier în propria sa minte. Cădea în gol în lumină.

În cel mai adânc loc în care putea ajunge era o lumină caldă ce îl împresura și îl făcea să aibă încredere. O lumină care dizolva orice îndoială ar fi avut vreodată, o lumină care dărâma zidul în care își închisese mintea cu mii de ani în urmă.

În locul în care mințile se adânceau era această fântână cu izvor nesecat de inspirație. Originea.

Soundtrack (click aici): Tom Day – Who We Want To Be

silence

Artwork: Cameron Grey- Silence Seekers

Femeia Floarea Soarelui

O pală de vânt adie și îi răvăși petalele. Se scutură și se puse la loc.

– Uneori îți simt lipsa. Atunci când mi-e frig o simt cel mai tare. Dar știu că lipsa ta e o iluzie. Dacă există nori pe cer și eu nu te pot vedea nu înseamnă nimic. Un clișeu extrem de adevărat.

Își trecu degetele fine peste obrazul cald al Soarelui și îl mângâie suav.

– Când vine noaptea mi-e cel mai frig, apoi mă uit pe cer și observ toți ceilalți Sori și mă încălzesc la gândul că și tu, la fel ca și ei ești acolo, în aceeași echipă. Apoi îmi amintesc că o să vină iar dimineață și am să te simt atât de Prezent. Cred că cel mai important lucru este să știu că ești acolo. Că mă veghezi. Că ești alături de mine. Uneori, teama că nu am să te mai văd niciodată mă înghite și mă trimite într-o groapă. Atunci, mă întreb…. cât de tare poate să doară?

– Doare până ce durerea încetează. Niciodată nu doare la nesfârșit. Eternitatea e beatitudine, nicidecum durere. Ce ai de făcut atunci când doare?

– Să îmi dau drumul. Să mă relaxez în durere și să mă deschid cât pot eu de mult. Intensific durerea atât cât pot să o duc. Știu că tu o să ieși din mine fix prin durerea aia. Iar atunci când o să intri înapoi, o să fiu complet vindecată, desăvârșită, așa cum am fost creată.

– Suntem în asta împreună. Nu am fost nicicând separați. Cred că a venit vremea să acceptăm asta. Războiul se încheie acum căci mâna stânga a obosit să se lupte cu mâna dreaptă.

Închise ochii și lăsă Soarele să îi atingă rădăcinile.

Soundtrack (click aici) Daughter – Medicine (Sound Remedy Remix)

sunflower

Art by  Abhi Thati – Sunflower

Spirit Liber

Focule,

De când mă știu am avut nevoie de Spațiu ca să exist. Ca toate stelele.

Și mai aveam nevoia să trăiesc fără să dau explicații celorlalți. N-am înțeles de ce e nevoie să îmi justific faptele, gândurile sau emoțiile și să pierd vreme încercând să răspund la întrebări: “De ce ai procedat așa?”, “De ce plângi?”, “De ce iubești?”, “De ce nu zâmbești mai mult?”, “De ce zâmbești așa mult?”, “De ce eu?”, “De ce tu?”…. Ei… de d-aia! Ce întrebare e asta “de ce?”? Iți spun eu Focule, e o întrebare capcană. O întrebare care nu dă niciun răspuns concret și orice răspuns ar da, permite celuilalt să întrebe din nou de ce. Și tot așa până în momentul în care cel care răspunde se epuizează și o lasă baltă. E o buclă. Ca un labirint fără ieșire. De ce da? De ce nu? De ce alb? De ce negru? Evident ca nu am înțeles de ce… “de ce” nu răspunde la întrebarea mea. Dar mi s-a dat o explicație…

Free-Spirit

Lena Sotskova – Free Spirit

… Mi s-a spus că așa regula în comunitate unde e nevoie să avem grijă unii de ceilalți chiar dacă asta înseamnă să răspundem în fața celorlalți la întrebări cretine sau să ne justificăm deciziile. Se pare că o anume înțelegere asupra unui lucru (câteodată poate fi și o minciună) aduce temporar o liniștire a minții.

Evident e doar o amânare. Nu mi s-a părut ca răspunsul la întrebarea “de ce?” ne face cu adevărat să avem grijă unii de alții, poate uneori să rămânem în confortul siguranței sau în confortul ignoranței, unele răspunsuri cutremură pământuri…
O perioadă am jucat jocul așa, dar mă durea inima și mă întrebam mereu care e sensul acestui joc? Altă întrebare capcana …
Apoi m-am gândit că poate sunt o ființă solitară.

M-au strigat Narcis. M-au strigat Egoistă. Mi-au zis că mă gândesc doar la mine și că nu îmi pasă că rănesc. Mi-au compus chiar și melodii în care își aruncau durerile asupra mea… doar pentru că avusesem curajul să mă ridic și să plec, după ce ajunsesem să mă intoxic cu nefericire încercând să ii fac fericiți.  Am eșuat în a-i face pe alții fericiți. Asta e Focule… îmi asum ca nu îmi ies chiar toate asa cum vreau. Cred ca sunt norocoasă ca nu ies toate.

Poate sunt așa cum m-au strigat ei dar … poate sunt și altfel.
Poate dacă am grijă să am grijă de sufletul meu o să le fie și lor mai bine.
Poate dacă am grijă de nevoile mele, o să vadă și ei că nu le lipsește nimic, ca au deja Totul.
Dacă devin Sursa de împlinire a dorințelor mele, mai degrabă decât Căutătorul de împlinire, o să vadă și ei că definiția egoismului este alta. Dar nu o fac pentru ei, Focule. O fac pentru mine.

Cineva bătrân ca tine mi-a zis odată: “Adevărata integritate este integritatea față de propriul suflet, față de propria persoană, față de propria viață.”.

Asa că, Focule, de când am luat decizia să am grijă de inima mea, am început să răspund mai des la întrebarea “Cum?”, deoarece “Cum?” îmi permite să Văd în profunzime, în înălțime, în adâncime. “Cum?” îmi aduce curiozitate; “Cum?” îmi deschide porțile și îmi arată miracolul vieții.

De când am luat decizia să am grijă de inima mea, am crescut în înălțime încă 5 cm.

Te iubesc, Focule.

Soundtrack (click aici): Liquid Bloom – Fire Gathering (Numatik Remix)

_medium_arton5th_82183

Lena Sotskova – Free Spirit II