Madam Karma

– Haide frate că iau eu o sticlă de vodcă și vedem ce facem […] păi normal că sunt nervos că nu mai am bani, în pana mea!
Străinul închise telefonul, ora 8:40, dimineață însorită de toamnă. Străinul dorea să își rupă capul cu o sticlă de vodcă în loc de cafea. Luă o gură de bere din doza proaspăt deschisă și își aprinse o țigară.
Câțiva metri mai încolo Arhitectul îl privea și gândea că în cazul în care Străinul nu o să aibă grijă de ficatul lui și ficatul o să îi rupă capul.
Străinul zâmbi spre Arhitect de parcă i-ar fi auzit gândurile și îi spuse vesel:
– Cum e viața asta…
Arhitectul răspunse la zâmbet cu un zâmbet.
– Viața e frumoasă.
– Se joacă cu noi, continuă Străinul. Hai să îți zic ce am pățit. Am vândut mașina unuia și n-am scos-o de la fiscal. Acum am primit 5 amenzi pe numele meu.
Arhitectul își păstră zâmbetul pe buze.
– Viața are moduri subtile de a ne atrage atenția. Noi ne jucăm … cu noi. Poate data viitoare o să iți amintești experiența asta și o să faci lucrurile corect de la început. Sau  … nu, depinde de câte ori alegi să te învârti în cerc.
– Stai frate să ies din asta acum! Că mi s-a tăiat. Am zis să îl prăduiesc pe ăla că mașina și așa nu mergea prea bine ș-am făcut doar acte la notariat, n-am scos-o de pe fiscal și acum ăla se distrează și își face de cap pe banii mei și n-am cum să dau de el. Ultima dată a luat amendă în alt oraș … Sunt în horă acum și tre’ să joc. Mi-a zis un prieten că dacă ăsta face un accident, mă bagă și pe mine părtaș …
Arhitectul vedea toată “combinația”. Madam Karma îs făcea treaba  cu o precizie de laser. Impecabilă operă de artă.
– Fii lucid când iei decizii.
Străinul făcu o pauză scurtă și adaugă uitându-se la doza de bere.
– Adică fără d-astea….
– Tu știi mai bine.
Cei doi se despărțiră, fiecare luând-o pe drumul său. N-aveau să se mai întâlnească vreodată.
Cauza si efectul erau simultane, chiar dacă păreau despărțite de câțiva ani sau poate chiar milioane de ani. Bătaia de aripi a fluturelui turcoaz schimba cursul istoriei.
Soundtrack (click aici): Liquid Bloom – Healing Fire Breath
sparks-of-blue-wings-1165-1920x1080

Ispita

Câte ispite…

Ispitele veneau atrase ca magneții pe frecvențele dorințelor. Ea învățase asta pe pielea ei și acum învăța cum să își dorească și apoi să se detașeze de dorințe ca să nu mai atragă ispite, însă din când în când ele mai veneau.
Prima ispită căreia îi spusese da o dusese în cele mai adânci și întunecate văgăune. Durase multă vreme să își croiască drum spre suprafață iar atunci când reușise era deja adult.

Apoi ispita venise sub chip de abundență și îi promisese că dacă lucrează pentru ea o să o facă ambasador, că oamenii o să o urmeze și ea o să îi conducă, că o să fie bogată și o să trăiască în lux. Îi promisese chiar și că o să îl aducă lângă ea pe bărbatul pe care îl iubea. Trebuia doar să renunțe la ea.
Oferta păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului , spre a fi transformată.

Apoi ispita venise sub chip de călător și îi promisese că dacă i se alătură o să cutreiere lumea împreună și o să vadă tot ceea ce ochii ei doreau să vadă. Trebuia doar să renunțe la ea și la viața pe care o știa pentru a-l urma.
Ofertă păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului, spre a fi transformată.

Apoi ispita venise sub chip de bărbat și îi promisese dragostea, îi promisese că o să o venereze, că nu o să îi lipsească nimic niciodată și că el o să aibă mereu grijă ca ea să fie mulțumită. Trebuia doar să își deschidă inima pentru el.
Ofertă păruse încântătoare însă ea avea nimic de dat la schimb.
Mersese acasă și oferi dorința ei focului, spre a fi transformată.

– Vrei iluminarea?
Omul din fața ei o întreba dacă dorește iluminarea. Ispita venise sub chip de maestru spiritual. Trebuia doar să renunțe la liniște.
Tânăra însă nu mai caută nimic. Arsese în atâtea focuri, atâtea dorințe, până ce în inima ei de așternuse liniștea. Iar liniștea aia era chiar ea, chiar esența din care era plămădită.
Zâmbi în sinea ei. Era pregătită să meargă acasă și să facă o baie.

Soundtrack (click aici): AsaChan – ‘Minkara’

bodhi-tree1

Bodhi Tree – Alice Manson

Cea mai frumoasă

– Ești cea mai frumoasă! Știi asta?
Copila se uită la doică cu ochi lucizi, stărui puțin apoi spuse:
– Nu vreau să fiu cea mai frumoasă! E prea greu să fiu cea mai frumoasă, o să fie nevoie să alerg mereu ca să îmi păstrez poziția și o să sfârșesc ca vrăjitoarea din Albă ca Zăpada!.
Doica zâmbi.
– Atunci, ești cea mai deșteaptă!
Copila era încântată, însă după o vreme lăsă ochii în pământ și spuse:
– Nu vreau să fiu nici cea mai deșteaptă! O să fiu mereu cu ochii în jur să observ dacă ei sunt mai deștepți ca mine!
– Bine. Dacă nici așa nu vrei… atunci ești cea mai cuminte fată!
Copila se îmbujoră.
– Asta chiar nu vreau! Cine vrea să fie cel mai cuminte? Mamă… cred că oricât de cea mai frumoasă, deșteaptă sau cuminte o să fiu, în același timp o să fiu cea mai nefericită. Copila se întristă.
– De ce spui asta?
– Pentru că a fi “cel mai” presupune întotdeauna că mai există cineva care e mai puțin și că există pericolul ca cineva să fie mai mult. În felul ăsta o să uit de mine și o să mă limitez mereu la ceilalți. Uitând de mine o să devin cea mai nefericită. Nu se poate o extremă fără cealaltă extremă. În plus…. cred că nu îmi place competiția deloc…. mă face mereu să demonstrez ceva cuiva. Ce am de câștigat? Premiul de cea mai bună?
Doica mângâie obrajii fetei.
– În cazul asta ești înțeleaptă!
Copilei îi străluciră ochii.
– Uneori.
Copila ascultă cu atenție ce îi șopteau vrăbiuțele și vântul.

‘Memories’ at Pont Grandfey | Daniel Waples & Flavio Lopez – Handpan + Violin

f36b2a362d410131781cf04cf9d6d838