În afara corpului

db416-fhSe trezise de câteva minute și încerca să își dea seama unde se află și cine este în această dimineață. Apoi observă că este defazat de la corpul lui. În corpul lui se întâmplau o mulțime de reacții de care el nu era pe deplin conștient. Conștiența lui era în afara corpului, ca un mecanism de protecție.

Se întrebă ce s-ar întâmpla cu el dacă și-ar locui corpul? Dacă ar rămâne conștient în corpul lui și și-ar da voie să îl asculte cu adevărat. Ce povești avea să îi spună? Își atinse pielea și simți cum atinge o bucată de cauciuc. Sensibilitatea pielii sale era pusă pe pauză. Locuise atât de mult timp în afara corpului, înăuntrul minții, încât abia acum își dădea seama că mai exista o dimensiune pe care nu o explorase și pe care nu o cunoștea cu adevărat, o dimensiune care semăna cu pământul. Însă dimensiunea asta avea o densitate mai mare și uneori îi provoca senzația de disconfort, iar când se întâmpla asta își proiecta conștiența în afara corpului.

Știa că mai demult, în vremuri apuse acum, și-a părăsit temporar casă și cum această casă, această formă, îl chema să o locuiască și să o onoreze cu prezența spiritului conștient. Copilul său interior nu era în siguranță înăuntrul corpului căci corpul acesta simțea totul cu o foarte mare intensitate, avea nevoie să se știe în siguranță în propria lui casă, avea nevoie de un pântec care să îl conțină.

Exista o esență feminină care avea să îl conțină și să îi susțină renașterea. Acea esență care urma să îl ajute și să îi redea siguranța. O chemase în viața lui pe Gaia. Marea Mamă a Vieții  Pământene.

Soundtrack (click aici): Estas Tonne- Rebirth of a thought (Between Fire & Water)

sacrament_gallery_web-1200x600

Cameron Grey – Sacrament

Hainele mari ale vânătorului

Își urmărea prăzile cu ochi ageri în timp ce își ascuțea cuțitul. Îi plăcea să fie vânător, îi plăcea să se învârtă în jurul prăzii până când o obținea. Până când afla totul despre cum trăiește ea și care sunt punctele ei vulnerabile, apoi ataca. Uneori le urmărea luni în șir dând dovadă de o nemăsurată răbdare. Apoi când le prindea, se juca puțin cu ele și apoi se plictisea, pe unele doar le rănea, pe altele le omora de-a dreptul. Când prada era deja prinsă își pierdea interesul și pleca mai departe într-o altă vânătoare.
Jucase atâtea mii de ani rolul acesta încât uitase complet propria identitate și devenise aceste haine mari ale vânătorului, pe care le purta cu mândrie și tristețe în același timp.
Cu fiecare pradă pe care o prindea, cu fiecare joc pe care îl câștiga, tristețea se adâncea. Vânătorul cădea de fiecare dată în propria capcană, în propria iluzie. Căci el se vâna doar pe sine, într-o goană nebună, dorind să-și aducă aminte cine este el cu adevărat.
Într-o zi, în timp ce plecase la vânătoare îi ieși în cale o căprioară care își tot schimba forma: acum era căprioară, acum era lup, acum era tigru, acum era șoricel, acum era bufniță, acum era hienă, acum era liliac, acum era om, acum era pisică, acum era el, acum era căprioară. Căprioara fusese vânător iscusit și știa tainele vânătorii, aflase și că hainele maro ale vânătorului aduc fericire doar pe termen scurt și foarte scurt iar adevărata împlinire era fericirea care rămânea pe termen lung, nicidecum cea care ținea atât de puțin.
Alesese să fie căprioară ca să se pună pe tava vânătorului. Lui îi plăcea să vâneze, iar ea era total obosită de joaca asta stupidă care dura de când era omul pe pământ și care se învârtea în cerc fără să mai servească cuiva.
Așa că această căprioară se duse într-o zi la vânător și îi spuse:
– Dacă vrei, poți să mă ai. Uite, e inutil să ne jucăm așa… eu să mă prefac că alerg și tu să te prefaci că mă vânezi și să ne învârtim într-un dans murdar pentru a satisface o fantezie bizară. Ia cuțitul și fă-o acum! Iar ca să îți fie mai ușor, îți voi spune cum să o faci cu exactitate ca să ai șanse de reușită de 100% și să nu pierdem vremea jucând roluri prea mici pentru noi.
Vânătorului îi plăcea să vâneze, o pradă care se punea singură în farfuria lui era de-a dreptul anostă, era un trofeu nemeritat, pentru care nu asudase și nu se zbătuse. Cum? Să primească fără să facă nimic?
Și astfel vânătorul plecă mai departe pe drumul lui iar căprioara zâmbi în sinea ei de ușurința cu care oamenii credeau că sunt hainele pe care le poartă.

Soundtrack (click aici): Chronos – Sky Path

Maturizarea Evei

Apa îi mângâia coapsele în valuri suave și calde, pielea îi devenise atât de conștientă încât fiecare atingere a apei se dilata și părea că durează o mie de ani. O mie de ani de plăcere într-o secundă.
Îl auzi șoptindu-i în inimă printre sunete de chitară: “Eva, grădină Edenului este în tine, n-ai părăsit-o niciodată. Doar ai visat că te-ai rătăcit. Bună dimineața, iubito!”
Miliarde de curenți electrici, mărunți îi străbătură tot trupul. Trupul aceasta atât de delicat și atât de puternic. Trupul acesta ce reprezenta însăși materializarea spiritului ce anima totul.
Porni dansul vieții în mijlocul coapselor, în focul ce îi încălzea toată apa și ardea toate rămășițele vechii ei pieli. Lăsa iubirea din care era plămădită să inunde câmpiile și să le înverzească, să crească florile și să hrănească viețuitoarele.
Lăsa toți Sorii să îi binecuvânteze forma și să o elibereze de cătușele unei civilizații vechi și obosite de atâta suferință. Se învârtea odată cu galaxiile și se dezbrăca de fiecare lucru ce încetase să mai servească evoluției, permițând grației să o transforme.
Apoi El își puse lumina în ochii ei iar Ea își puse lumina în ochii lui.
Se reVedeau după atâta vis și se recunoșteau în mijlocul acestui dans știind că nu fuseseră nicicând separați.

Maturizarea Evei începuse atunci când ea descoperise că Dumnezeu locuiește înăuntrul ei și că toate pedepsele lumii fuseseră doar jocuri ale unor copii ce uitaseră cine sunt.

Soundtrack (click aici): Estas Tonne – Mother of Souls

30da7590495f70b844ba209f8250bf3a--sacred-feminine-divine-feminine