Născut din cenușă

Avea chipul brăzdat de riduri iar ochii lui erau verzi și lucizi. Zâmbea spre soare sprijinit de vechiul său prieten, ce-l însoțise în multe din călătoriile sale. De pe stânca aceea se vedea nemărginirea ținutului în care locuia. Fusese pace în ultimii 500 de ani, o pace bine meritată după mii de ani de luptă. El își avusese cuvântul lui în pacea ce se așternuse peste lume.
Închise ochii și își aminti vremea când pornise la luptă, se întâmplase cu 1300 de ani în urmă, pe când el era tânărul rebel cunoscut sub numele de Phoenix. Fusese sclav mare parte a adolescenței lui. Tot în acea perioadă întâlnise într-o peșteră, trei ființe venite din altă lume, care îl inițiaseră în tainele necromanției:

– Tinere, ai multă furie strânsă în tine. Folosește-te de această energie că să construiești o altă lume. Învață să stăpânești furia exact așa cum înveți să îmblânzești un cal. Nu o lăsa să te doboare și dacă o face, ridică-te și privește-o în ochi cu înțelegere. Vremurile stăpânilor se sfârșesc curând. O să mai existe încă mulți oameni care o să își dorească să rămână sclavi, pentru că le asigură o zonă de confort, dar cu timpul semințele libertății o să încolțească și în ei. Da-le timp, ai răbdare cu ei. Da-le timp pentru că tu ai timp.

Profesorii lui erau de câteva zeci de mii de ani pe Pământ pentru că trăiau dincolo de timp iar curgerea acestuia nu îi afecta. Erau prezenți la continua transformare și o priveau cu detașare și respect. Îl învățaseră cum să modeleze focul și cum să trezească morții la viață.

a1c9fb7541e0b120593146a599097e75Ziua în care Phoenix nu mai avusese răbdare, fusese ziua în care chemase toți morții la război împotriva stăpânilor. Readusese la viață toți sclavii care își dăduseră duhul în temnițele stăpânilor iar apoi transformase toți stăpânii care cădeau la pământ, răpuși de moarte, în armata sa. Privise de la distanță cum se măcelăriseră unii pe ceilalți până ce ultimul stăpân își dăduse duhul. Apoi asistase cu tristețe la transformarea sclavilor în stăpâni. Căci sclavii nu știau ce să facă cu libertatea lor și deveniseră exact ceea ce învățaseră… stăpâni.
Phoenix nu le dăduse timp. Nu își dăduse lui timp și începuse să îmbătrânească. Fusese lecția prin care el înțelesese că între sclavi și stăpâni există o relație de dragoste și că ei nu pot exista unii fără ceilalți…că aveau nevoie unii de ceilalți. Abuzase la rândul lui de puterile sale, considerându-se stăpânul lumii și crezând, cu ignoranța adolescentină, că poate să facă o schimbare mai repede decât o preziseseră profesorii lui. Greșeala avea să îl coste exilul și avea să îi aducă darul înțelepciuni și al răbdării.

Se retrăsese în peșteră pentru următorii 500 de ani, alături de cele trei ființe care știau că el va face nesăbuința de a porni războiul, care îl aleseseră tocmai pentru că știau acest lucru și îl inițiaseră în tainele necromanției deoarece el avea sa joace rolul atribuit și avea să învețe din propriile erori.

Acum, la soare, se lepăda de pielea bătrână și uzată și renăștea din propria cenușă. Le dădea timp celorlalți, căci avea timp…

Soundtrack aici: Venemy & Aznar ft. Doubletake – Reign

40191594-fire-wallpapers-1

 

Perpetuum mobile

Fiecare nivel pe care lucrau avea propria culoare.colors-music

Era necesar ca segmentele de informație să fie organizate în armonii astfel încât la final, melodia să fie perfect echibrată. Fiecare sunet pe care îl foloseau avea propriul loc în armonie și era indispensabil.

Ea dansa în interiorul lui. Dansul ei era cel care îl îndruma, mișcările ei ritmice și odulatorii îi confirmau că sunetele se îmbinau armonios. Creau fluxuri muzicale pe care le eliberau apoi în matrice. Fiecare melodie pe care o compuneau avea ca intenție de bază alinierea ființei umane cu centrul Pământului, cu centrul Soarelui și cu centrul Galaxiei – Imaginea de Ansamblu. Muzica Arhitecților ajungea la fiecare om în momentul în care acesta era pregătit să o primească. Nici mai devreme nici mai târziu.
Sunetele modulau materia.

Soundtrack (click aici): Matthew Parker – Bigger Picture (Just A Gent Remix)

music

Moksha

Închise ochii și se conectă cu el.

Îl putea simți în interiorul ei. Simțea că abia are aer să respire și dacă asculta gândurile lui acestea îi șopteau voci de separare și suferință. El dorea să fie văzut, ascultat. Își dorea să găsească un sens pentru timpul pe care-l mai avea de petrecut în viața asta și îl auzea spunându-și lui de nenumărate ori pe zi că nu mai este folositor. Își dorea să moară ca să se răzbune pe femeia pe care o iubea, se gândea adesea că dacă el ar muri ea i-ar simți lipsa și asta îi producea un soi de bucurie infantilă. Prefera să se autodistrugă din răzbunare, dintr-o cumplită singurătate pe care o resimțea în interiorul lui. Era îmbâcsit de vinovăție și de un trecut pe care îl hiperboliza și îl făcea să fie mult mai important decât era. Un perfecționist prin definiție, se împotmolise în greșelile trecutului și în inconștiența de atunci, aducându-le cu el în prezent și ținându-le vii. Se autoflagela în felul acesta. Spunea mereu că el pentru el nu înseamnă nimic. Ea simțea toate lucrurile astea ca și cum ar fi fost ale ei, simțea durerea lui ca și cum ar fi fost a ei, așa era de ani de zile căci ei nu erau separați. El era orb și surd la vocea interioară și era prins într-o horă pe care o juca și care nici măcar nu îi mai servea, însă viteza cu care se învârtea era amețitoare și nu știa cum sa o oprească. Știa că sunt durerile lui, știa că sunt coșmarurile lui și se întreba ce poate face ea ca să fie de ajutor în situația dată. Făcu singurul gest pe care simți să îl facă, luă un creion și îl desenă într-o grădină, un spațiu doar pentru el, un loc de profundă vindecare a separării. O grădină în care el să fie ferit de toate gândurile sinucigașe și în care să existe suficientă liniște încât să-și audă inima vorbind. O grădină în care să atingă eliberarea, o grădină în care să se ierte pe el, aflând că nu e nimic de iertat și că este perfect în imperfecțiunea lui. O gradină în care el sa se vadă pe sine în măreția lui. Samsara se încheia astfel pentru el și spunea bun venit libertății. Moksha. Vremea suferinței trecuse.

Soundtrack (click aici): Travis A. King-Imaginary Lines

mokshapicture