…si iubirea a spus … awe … (high on you)

Come, come, whoever you are.

Wanderer, worshiper, lover of leaving. It doesn’t matter. Ours is not a caravan of despair, come, even if you broken your vows a thousand times. Come, yet again, come, come.(Rumi)

Stătea cu spatele lipit de spatele lui, simțindu-i focul din tălpi până în creștet. Erau o flacără ce ardea toate vremurile apuse și călătorea cu viteză spre noi orizonturi, construind noi lumi. Stăteau nemișcați, suspendați într-o respirație și priveau civilizații întregi cum se năruie la picioarele lor și cum noi civilizații se nasc, cum se construiesc temple și cum ele apoi cad sub propria greutate. Vedeau copiii care se nășteau, apoi se maturizau și ajungeau la bătrânețe, sufletele pe care le întrupaseră de atât de multe ori. Dincolo de timp și spațiu, în eterna respirație ce îi unea pe amândoi, în nemișcare, vedeau împreună, toate posibilitățile vieților lor actuale și unde ducea fiecare. Nu aveau nimic de ales, aveau doar de trăit.  Acum, erau pregătiți pentru asta.

_________

 Îl iubea în fiecare celulă a ființei. Îl cunoștea dintotdeauna.

-Privește-mă în ochi. Deschide ochii și privește-mă.

Își trase suflarea și deschise ochii sfioasă, își simțea inocența și vulnerabilitatea și pe undeva îi venea să fugă și să se ascundă sub o pătură, asemeni unui copil, sperând că n-o s-o vadă nimeni acolo, atât de fragilă. Erau cei mai blânzi ochi care o priviseră vreodată. Bătrânul Univers întrupat în omul din fața ei care emana iubirea necondiționată pe care și-o dorise cu atâta patimă și pentru care se lăsase ucisă și descarnată de sute de ori.

-M-ai chemat, am venit. M-ai cântat, am ascultat. N-am să-ți fac niciun rău. Privește-te în oglindă.

Își simțea trupul imobilizat, în transă, nu ar fi putut să fugă nici dacă ar fi dorit și nu își dorea să fugă. Își dorea să se abandoneze cu încredere în fața propriei chemări a sufletului ei, să-și deschidă inima și să lase metamorfoza să se întâmple în ea .
Acum nu mai fugea. Fuga încetase. Era în siguranță.
Awe.

(click aici) Soundtrack: Sebastien – High On You (ft. Hagedorn)

Iluzia și Marele Iluzionist

Se afla pe acoperișul clădirii Observatorului Astronomic și își aștepta rândul să tragă cu ochiul pe cer prin luneta telescopului. Nu era la mare înălțime, dar peisajul o inspira. Peisaj urban îmbâcsit de gânduri haotice, de dorințe neîmplinite, noxe de la țevile de eșapament și sunetele toxice ale claxoanelor. În fața blocurilor gri, pomi – paznicii verzi ce-și acceptaseră cu mândrie misiunea de a fi sonde de oxigen pentru o mână de copiii ce abia acum se trezea la realitate. Dincolo de paradoxul vizual era liniște, o senzație de nemărginire care îi spunea ei că totul este la locul său în fiecare clipă și că algoritmul vieții se desfășoară perfect indiferent de aparențe. Aparențele înșală.
Prin lentila de care își proptise ochiul vedea luna, o lună plină, frumoasă și galbenă. Dumnezeu, Creatorul Suprem, era cel mai mare iluzionist. Apoi ghidul îi spuse:
-Uite, acolo e Vega.
Îndreptă mâna spre o stea ce ocupa spațiul de deasupra capului ei, fix pe mijlocul cerului.
-Vega este la o distanță de 27 de ani lumină. Ceea ce înseamnă că lumina pe care o vezi tu este emisă acum 27 de ani.
Și atunci avu o revelație: “Eu văd acum trecutul! Aceasta este lumina emisă în momentul nașterii mele în acest trup.”
Fu copleșită de imensitate gândului.
“Noi nu vedem nimic cum este în Realitate.”
Apoi ca și cum ghidul i-ar fi citit gândurile:
-O parte din stelele pe care le vedem noi pe cer nu mai există, însă distanța este atât de mare încât călătoria luminii prin spațiu se poate să dureze și milioane de ani până ajunge la destinație, timp în care steaua a murit de mult și s-au născut alte stele care vor fi vizibile peste alte milioane de ani.
Din nou gândul: “Noi nu vedem nimic cum este în Realitate. Noi mereu vedem doar trecutul! Dumnezeu este Marele Iluzionist. Creatorul sedus de Creație, Creația ce seduce Creatorul – dincolo de mișcare- vid, liniște, nemișcare, eternitate.”
Într-o fracțiune de secundă, mintea ei se expansionă atât de mult încât colapsă în sine asemenea unei stele. Unitate- Singularitate. Era steaua care se năștea, steaua care murea, era steaua ce se privea pe sine la 27 de ani lumină distanță pe o planetă mică numită Pământ, era omul ce privea steaua, era însăși Marele Iluzionist și Iluzia în toată Măreția Ei, era Creația și Distrugerea și Ochiul din spatele acestei mirifice piese de teatru de proporții Cosmice. Toate astea întrupate într-o furnică ce putea fi oricând strivită de piciorul unui om. Și era perfect.
Știa că în realitate NIMIC nu conta în același timp în care TOTUL conta. Pentru evoluția Cosmică era neimportant dacă se prăpădeau câteva furnici, pentru evoluția individuală a furnicii asta putea fi o adevărată dramă. Avea ambele perspective și ambele erau valide și coexistau una cu cealaltă, dar parcă era mai liniștitor pentru furnică să știe cu certitudine cât este de mare. O furnică nelimitată. O stea întrupată. Și atunci … știu cu certitudine că toate stelele au trupuri… de furnici… iar noaptea când furnicile privesc cerul își privesc propriul chip.

(click aici) Soundtrack – Markandeya – Unparallelled

Milky-Way-mind-alignment

Lumină lichidă

“Life is a game. Play it. Be confident.”

Auzea ecoul strigătelor în urechile ei și își simțea stomacul strâns într-un ghem de ață bleu. Simțea cum îi cade pielea, o piele veche de șarpe ce a crescut și își schimbă culorile. Ele o strigau, toate fantomele ei o strigau să mai rămână acolo puțin, să mai rămână cu ele. Prinsă într-un trecut care nu îi mai aparținea, prinsă într-o halucinație, jelea după fantome, vedea cu caritate că nimic din ce fusese nu avea să se mai întoarcă vreodată și nici nu își dorea cu adevărat să se întoarcă, era că și cum ar fi încălțat pantofi mai mici. Își puse căștile pe urechi și închise ușa în urma ei. Trecutul era cenușă, ea nu era trecutul ei, ea era ceea ce urma să devină.

Din nou ghemul de ață bleu se strânse și ea își duse instinctiv mâinile către stomac pentru a-și alina teama. Viața o chema în altă parte, viața o dorea în altă parte. Apăsa butonul play al micului mp3 alb și își simți tot trupul invadat de lumină lichidă, se hrănea cu sunetele pe care le auzea. Cu ceva timp în urmă primise cadou, de la fratele ei, două hornuri ce conțineau fiecare din ele câte un univers sonor. O învățase să asculte sunetele ori de câte ori dorește, o învățase că sunetele creează principiul perpetuum mobile și că sunt o sursă inepuizabilă de energie la care ea poate să apeleze ori de câte ori simte nevoia. O învățase să se hrănească cu sunete, cu această lumină lichidă.
Nu mai avea timp de pierdut. Viața o chema în altă parte, viața o dorea în altă parte. Play.

(click aici) Soundtrack: Vicetone – Heartbeat (DMNDZ Remix) [TRM Mixcut]

vetton_ru_11111

Veghetorii

Fugea de multă vreme.

Nu își mai simțea corpul și nu mai avea suflare atunci când ei o găsiseră; era întinsă pe jos, epuizată și lipsită de speranță. Ieșise din junglă și se abandonase pământului, fără să îi pese dacă o să mai respire sau nu, obosită să lupte cu toate gândurile și halucinațiile. Vroia libertate și odihnă pentru că toată fuga ei de o viață o epuizase.
Ei erau altfel, ei o doreau teafără si întregită, ei erau veghetorii. O ridicară de jos cu blândețe și iubire, îi cântară un cântec la ureche și ea în sfârșit se putu relaxă, pentru prima dată în viața ei simțindu-se în totală siguranță, în completă ordine. Acum putea în sfârșit să se odihnească căci EI vegheau asupra ei.

(click aici) Soundtrack: The Chainsmokers – Don’t Let Me Down ft. Daya

lucid-dreams-spiritual-awakening

SĂRUTUL MUZEI

MUZĂ – Izvor nesecat de inspirație.

Alex_Grey_Kiss_of_the_Muse

Kiss of the Muse scan, 11/17/70, 9:17 PM, 8C, 7776×10528 (126+108), 100%, Default Settin, 1/20 s, R75.0, G29.8, B43.0

Treaba cu muzele stă în felul următor: muzele adoră libertatea. Muzele sunt creațiile vieții care ard atunci când au oxigen și asemeni flăcărilor, se sting în lipsa lui. Muzele iubesc artele, literatura, pictura, poezia, muzica, stiințele și tot ce tine de creație.
Marea provocare a omului este să accepte muza în viața lui fără să își dorească să o pună în colivie. Dacă muza simte că are spațiu să se desfășoare și că nu i se pun lanțuri la picioare, este încuiată în casă sau i se delimitează perimetrul de inspirație, atunci muza va rămâne alături de om. În orice alt caz, ea va pleca.
Muzele sunt deseori întrupate în ființe umane dar pot lua cu ușurință forma unei flori sau a unui animal.
Câteodată mănâncă multă ciocolată, alteori se hrănesc cu soare. Să nu te sperii dacă vreodată o să le vezi alergând dezbrăcate pe lângă casa ta căci muzelor le place transparența, naturalețea și inocența.
Viața alături de o muză poate fi uneori dificilă, deoarece muzele au schimbări de toane în funcție de ciclul Naturii, în cazurile acestea este de preferat să le acorzi spațiu de respirație și să ai răbdare pentru că muzele au sistem de autoreglare inclus. Asemeni anotimpurilor pot fi uneori foarte fierbinți, alteori foarte reci, uneori pot aduce cu ele furtuni sau erupții de foc și în acest caz este de preferat să le observi și te bucuri de spectacolul pe care Natura ți-l oferă, printr-o abordare gentilă și flexibilă dacă nu vrei să incasezi tot uraganul. După cum se spune din vechime: în centrul furtunii e liniște – o mică sugestie de motto.
Un alt lucru important: muza trebuie dorită și invitată în viața ta. Iar tu trebuie să te asiguri că respecți angajamentul de a o lasă liberă eliberându-te pe tine de ideea că există ceva ce îți aparține.
Îți poți întâlni muza la coadă la Carrefour, pe o bancă în Parc, pe Facebook sau la semafor. Viața are căi nebănuite de a face Muza să se întâlnească cu Creatorul.
Așa că omule drag, dacă ți-ai găsit muza, ai grijă de ea și n-o subjuga. Nu este vorba despre a o poseda căci muzele nu pot fi posedate, este pur și simplu vorba de a o iubi liber și necondiționat și atunci ea o să îți arate drumul cel mai scurt către sufletul tău. Căci iubire este aluatul din care sunt ele plămădite.
Și dacă se întâmplă să te plictisești de prea multă iubire atunci ți se sugerează să îți schimbi meseria din artist în medic legist, măcar pentru o perioadă până îți vine inimă la cap.

(click aici) Soundtrack: Istvan Sky – The Song of the Butterfly

Interviu cu Prometeu

“Life without liberty is like a body without spirit.” – Kahlil Gibran

8069e-prometheus

– Prometeu, spune-mi cum ai ajuns Creator Conștient?
– E doar un portal de trecere, un loc suficient de mic cât să nu îl vadă nimeni însă suficient de mare cât să încapă întreg Universul prin el. Se numește Singularitate și are gustul Libertății.
– Şi cum se ajunge acolo?
– Prin intenție, încredere și foc lichid. Există suficientă fuziune nucleară în Cosmos cât să ajungă pentru toată lumea. Ieși din credința limitativă că unii sunt serviți și alții servitori: stăpâni-sclavi, dominatori – dominați, prăzi – prădători. Știu că așa este construită viața – însă este programarea inițială, automată, pentru evoluție și supraviețuirea speciilor. În momentul în care devii observator al sistemelor de viată începi să le influențezi. Observatorul influenţează particula.
– Cum se face asta fără să atragi atenția și să disturbi ordinea lucrurilor?
– Regulile pot fi remodelate cu foarte mare ușurință,  fără a fi distruse sau încălcate, e o schimbare care se poate petrece natural, la fel de natural ca respirația. Atunci când ai încredere în viață te poți lăsa modelat de ea, pentru că vei știi că flexibilitatea este cea mai mare forță de înaintare. Flexibilitatea se strecoară printre asteroizi și printre gloanțe și intră în găuri atât de mici încât să nu fie văzute de nimeni dar prin care să încapă întreg Universul, Un Univers flexibil. Să reușești să ai toate chipurile fără să ai niciun chip, pentru că în realitate nu ai niciun chip.
Știi cine mai e flexibil? Sunetul.
– Şi acum ce?
– Acum te apuci de cântat.

(click aici) Soundtrack: Querox & Phaxe – Tripical Moon